Află de aici, posibilele subiecte la Evaluarea Naţională, la Limba Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 220.000 de elevi din clasele a VIII-a susţin, astăzi, prima probă a evaluării naţionale, la Limba şi literatura română, a anunţat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Pe site-ul Ministerului Educaţiei sunt postate câteva modele de subiecte.

CLICK AICI PENTRU MODELELE DE SUBIECTE

Evaluarea lucrărilor va fi făcută de doi profesori din unitatea respectivă de învăţământ, de regulă unitate şcolară cu personalitate juridică. În cazul în care nu există câte doi profesori la disciplinele la care se susţine evaluarea naţională, va fi solicitat un cadru didactic din cea mai apropiată unitate de învăţământ. MECTS a precizat că evaluarea lucrărilor se face cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte din oficiu.

După evaluare, fiecare profesor stabileşte nota prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut de elev, fără rotunjire şi o trece pe lucrare. În cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează şi se trece pe lucrare nota finală, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori.

Această notă este cea care se va lua în calcul pentru media de admitere în clasa a IX-a. Evaluarea naţională se desfăşoară anual, într-o singură sesiune.
Ministerul Educaţiei interzice cu desăvârşire colectarea sau favorizarea acţiunii de colectare a unor fonduri materiale sau băneşti de la elevi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul elevilor, fonduri care au ca destinaţie asigurarea meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din unităţile de învăţământ sau din centrele zonale de evaluare.

Evaluarea naţională la clasa a VIII-a va continua marţi, 21 iunie, cu proba la Limba şi literatura maternă, şi miercuri, 22 iunie, cu proba de Matematică. Afişarea primelor rezultate este programată vineri, 24 iunie, până la ora 14.00. În aceeaşi zi, între orele 14.00 şi 18.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în 25 şi 26 iunie. Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii, va avea loc în data de 27 iunie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite