Află miercuri cine este cel mai apreciat doctor din Târgovişte !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Campania „Doctorii cu care Târgoviştea se mândreşte” se apropie de final. Cititorii şi-au votat favoriţii. Aflaţi care sunt cei mai apreciaţi medici din municipiu şi spuneţi cine credeţi că este doctorul care ocupă primul loc în topul preferinţelor?

Vă prezentăm din nou medicii târgovişteni votaţi pe locurile 5, 4, 3 şi 2 în campania noastră şi care sunt părerile citirorilor despre aceştia.

Locul 5 - Dr. Carmen Marcu, medic specialist medicină de urgenţe şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţe Târgovişte

Dr. Carmen Marcu

Un medic trebuie să dăruiască mai mult decât primeşte. Acesta este crezul lui Carmen Marcu, medic specialist medicină de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte. “Nu mi-am închipuit să fac altceva. În 1993 am absolvit Facultatea de Medicină Generală, la Târgu Mureş. Am fost stagiar un an la Spitalul Judeţean Târgovişte şi apoi doi ani medic la circa Băleni. A urmat rezidenţiatul la Bucureşti. În ultimul an de rezidenţiat, în 1998, am obţinut postul”, rememorează doctorul începutul carierei sale. “În anul 2000 am devenit specialist, în 2005 – medic primar şi am obţinut competenţe în bronhoscopie şi ecografie generală. În 2006 am început a doua specializare – cardiologie – pe care am intrerupt-o. Am master în medicina de dezastre, iar din 2006 ocup funcţie de director al Spitalului Judeţean de Urgenţe”, continuă pe scurt CV-ul doctorului. N-o să uite niciodată primul stop cardio-respirator pe care a reuşit să-l resusciteze, dar are în permanenţă un regret. “E greu când pierzi lupta cu viaţa, mai ales când e vorba de copii”, mărturiseşte medicul. Doctorul dezvăluie şi secretul acestei profesii. “Ca să devii un medic bun, trebuie multă muncă. Dar în primul rând trebuie să fii conştient că mai mult dăruieşti decât primeşti şi să nu te gândeşti o clipă cu cât vei fi plătit pentru ceea ce faci”, este sfatul lui Carmen Marcu pentru cei care pornesc în cariera de medic.

“Să vă dea Cel de Sus multă sănătate, cei muritori să vă asigure condiţii decente de muncă şi, iertaţi-mă că vă fac o asemenea urare, să aveţi din ce in ce mai puţini pacienţi. Mult succes in continuare!” este urarea lui Răzvan_Tgv pentru doctorul numărul 5 în topul medicilor târgovişteni.
Aceasta nu este singura reacţie la articol. “În sfat se contrazice: dacă esti conştient că dai mai mult decat primeşti, e logic că te-ai gândit cât primeşti”, scrie Cosmin.

Locul 4 – Dr. Jean Popescu, specialist în chirurgie generală şi şeful Secţiei de Chirurie a Spitalului Judeţean de Urgenţe Târgovişte

Chirurgul Jean Popescu

„Dacă am fost nominalizat de cititori înseamnă că trebuie să fie un sâmbure de adevăr. Secretul meu este plăcerea de a face meseria aceasta. O practic cu mare plăcere şi responsabilitate şi lucrul acesta te face să ajungi acolo unde îţi doreşti. În orice caz, eu fac tot ce îmi stă în putinţă ca de fiecare dată să fiu la înălţimea aştepătărilor pacienţilor. Că nu reuşesc mereu este ceva normal pentru că în nicio profesie nu reuşeşti să fii de fiecare dată să fii la înălţimea cerinţelor”, ne-a spus Jean Popescu.
Şi-a dorit încă de pe băncile şcolii să devină medic, însă tatăl său îl vedea un inginer silvic. „Mi-am dorit încă de când eram la liceu să ajung la medicină, motiv pentru care am şi dat. Înainte concurenţa era foarte mare pe loc, cu medii de 9 şi 10. Nu am intrat din prima. Am făcut armata, am revenit şi am intrat la medicină. Chirurgie mi-am dorit din anul trei, când am văzut ce înseamnă cu adevărat chirurgia. Mi s-a părut o meserie nemapomenită şi chiar dacă tatăl meu dorea să ajung inginer silvic, nu l-am ascultat şi am făcut tot posibilul ca să ajung medic”, îşi aduce aminte şeful Chirurgiei din Spitalul Judeţean.
Secretul său este…”plăcerea de a practica meseria aceasta. O practic cu mare plăcere şi responsabilitate şi lucrul acesta te face să ajungi acolo unde îţi doreşti. Sunt şi medici rătăciţi în meserie care din întâmplare au ajuns acolo şi ei de regulă nu vor face performanţă pentru că nu îşi iubesc meseria. Pe lângă pasiune ai nevoie şi de multă muncă, pentru că altfel nu se poate”, crede domnul doctor.
Părerea cititorilor

Cititorii şi-au arătat aprecierea prin numărul voturilor. Comentariile la articol sunt însă în dezacord, arătând şi vocile dezaprobatoare. “Eu am auzit de Jean Popescu ca să te opereze îţi cere bani dacă vrei să fii operat, dar nu se gândeşte şi el şi altii că oameni aştia nu mai au şi ei bani”, scrie Flafy “Cu geanta cu bani în maşina aia cu nr JAN umblă dl dr în ziua tristă în care băse a furat ROMÂNIA de la romăni! Chirurg bun, nimic de zis, de la o vreme a început să mai facă şi operaţii moka (are bani destui de când e în politică), dar nu refuză dacă îi dai şi te tratează mai atent (te taie cu anestezie)”, adaugă un comentariu la articolul postat pe site Gogu.

Locul 3 – Dr. Mircea Vlădoianu, medic primar cardiolog şi şeful secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean Târgovişte



Modest din cale afară, doctorul Mircea Vlădoianu nu a ieşit nici de această dată din tiparul cu care i-a obişnuit pe dâmboviţeni. Ne-a spus că nu vorbeşte niciodată despre activitatea sa. Preferă să-i lase pe cei din jur să facă acest lucru.
”Le mulţumesc cititorilor ziarului Adevărul pentru nominalizare, însă nu-mi doresc publicitate. Îmi place să-mi fac bine treaba şi cred că acesta este cel mai potrivit mod de a le răspunde tuturor pentru apreciere”. Mircea Vlădoianu este medic primar cardiolog, şeful secţiei de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean din Târgovişte.
Medicul dâmboviţean este coautor al primului Registru român pentru infarctul miocardic acut, un raport care cuprinde date referitoare la 19.510 pacienţi. Dr. Mircea Vlădoianu a fost directorul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, între 1990 şi 1992, dar şi directorul Spitalului Judeţean din Târgovişte, între 1996 – 2000.
“Mircea Vlădoianu este un doctor cu numeroase specializări în străinătate. Cred că poate fi inclus cu succes într-un top al celor mai buni medici din România, nu doar din judeţul Dâmboviţa”, crede dr. Jean Popescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dâmboviţa.

Dr. Mircea Vlădoianu este unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din Dâmboviţa

Locul 2 – Dr. Viorel Baroş , medic primar ostretică-ginecologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Târgovişte



Viorel Baroş profesează ca medic la secţia Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean din Târgovişte de 13 ani.  Alegerea specializării obstretică-ginecologie nu a fost deloc întâmplătoare. „M-a atras această specializare pentru că este complexă şi pentru că este o ramură medico-chirurgicală. Sunt o fire sensibilă şi mi-a plăcut să consult mai mult femei, pentru că sunt sensibile”, mărturiseşte doctorul. A terminat Facultatea de Medicină în anul 1986 şi a venit în Târgovişte în 1993. „Eu sunt din Piteşti. După terminarea facultăţii, oraşele mari nu au scos posturi la concurs. Aşa că am ales Târgovişte, pentru că era mai aproape de casă. Mi-am întemeiat o familie şi ne-am acomodat aici”, îşi aminteşte medicul.
În anul 1997, a deschis şi un cabinet particular. „Am avut o oarecare teamă pentru că era ceva nou, dar a fost foarte bine. Lumea m-a primit cu bucurie şi chiar admiraţie, pentru că era altfel decât în spital”, spune Viorel Baroş, care a ajuns între timp unul dintre cei mai cunoscuţi doctori din Târgovişte. Însă a fost nevoie de multă muncă pentru asta. „Trebuie să te implici, să citeşti, să-ţi placă ceea ce faci şi să lucrezi foarte mult”, este, în opinia doctorului, secretul succesului în acest domeniu.
Cât priveşte satisfacţiile profesiei, naşterile sunt clipe de neegalat. „Cele mai frumoase momente sunt acelea când aduc pe lume copii. Îmi amintesc că am avut o naştere de 5,700 Kg, un copil sănătos”, adaugă doctorul.
Târgoviştenii îi apreciază munca, drept pentru care, în urma voturilor lor, se situează pe locul al doilea în topul medicilor cu care municipiul se mândreşte. Însă, poate mai important este că ai săi copii l-au văzut drept un model şi l-au urmat în domeniu: unul este chirug, iar celălalt ginecolog, amândoi profesând în Bucureşti.

Dr. Viorel Baroş

Medicul a fost nominalizat încă de la începutul campaniei. “Domnul dr. Baros Viorel. Mi-a urmărit sarcina şi am născut cu dânsul acum 5 ani. A fost un om în care am avut încredere deplină şi l-am recomandat cu toată căldura şi altor mămici”, nota Ştefania pe 5 octombrie.

Aceştia sunt patru dintre cei mai apreciaţi doctori din Târgovişte. Miercuri vom dezvălui numele şi vom scrie povestea doctorului care ocupă locul I în topul preferinţelor cititorilor noştri. Cine credeţi că este cel mai apreciat medic din Târgovişte? Aşteptăm opiniile dumneavoastră argumentate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite