Administratorul judeţului, Marin Antonescu, vrea postul, biroul şi secretara asigurate până în 2017. Ţuţuianu: “Îl aştept şi acum cu demisia de onoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ţuţuianu
Adrian Ţuţuianu

Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, a declarat, luni, că “Domnul Antonescu vrea o rentă viageră de la CJ, până în 2017. La doar două zile de la câştigarea alegerilor şi după ce i-a transmis public faptul că aşteaptă demisia lui Marin Antonescu, noul preşedinte al CJ Dâmboviţa a dat cu ochii de un act adiţional la contract administratorului public al judeţului în care se stipulează plata unor salarii nete lunare

Act adiţional la contractul lui Marin Antonescu, semnat şi avizat la 12.06.2012.

În actul adiional se stipulează. “În cazul revocării, concedierii sau eliberării din funcţie înainte de 09.02.2017, cu încălcarea principiului stabilităţii contractuale şi a celui privind dreptul administratorului public de a fi sprijinit  de CJ, preavizul va fi supus aprobării CJ în şedinţă ordinară şi va fi aprobat cu votul a jumătate plus unu din numărul de consilieri în funcţie”, spune Ţuţuianu.

Domnul Antonescu vrea o o rentă viageră de la CJ, până în 2017

 “Marin Antonescu priveşte CJ ca un fel de proprietate personală. Îi cer public încă o dată, să îşi dea demisia de onoare. A lucrat cu unii şi pleacă cu cei cu care a lucrat. Actul este semnat de Florin Popescu şi avizat de legalitate de Casandroiu, care a între timp a făcut paşi de la CJ şi s-a dus la Primăria Târgovişte.

La puntul 7, subpunctul A1, se adaugă o cauză finală cu următorul conţinut. Dreptul de a avea biroul proprriu, la etajul 1, precum şi o secretară. Nici biroul, nici secretara nu vor putea fi schimbate fără acordul scris al administratorului public. La punctul 12, în contract se stipulează că concedierea, eliberarea din funcţie, din motive ce nu pot fi direct imputabile administratorului  public, poate fi făcută numai cu acordul CJ, în condiţiile punctul 7, producând efecte numai după plata unor daune interese egale cu contravaloarea a 24 de salarii lunare brute. În cazul neplăţii daunelor, numai în urma acordului administratorului public exprimat în scris, acesta va putea fi despăgubit lunar, pe  întreaga valabilitate a contractului, repsectiv până la 09.02,2017, cu contravaloarea netă a unui salariu pe fiecare lună rămasă până la data menţionată”, se arată în actul adiţional.

“Abuz în serviciu! Eu sper ca PDL să înţeleagă că puterea a fost pierdută de ei”

“Acest act este nelegal şi reprezintă un veritabil abuz în serviciu şi nu am să ezit să  sesizez intituţiile statului pentru că trebuie să răspundă şi Marin Antonescu şi Florin Popescu şi Casandriu care a vizat asemenea porcărie de act juridic. Pe lângă faptul că este abuziv şi nelegal, ne arată şi un mod de a te raporta la o nouă situaţie politică din judeţul Dâmboviţa. Eu sper ca PDL să înţeleagă că puterea a fost pierdută de ei, să înţeleagă că este constituită  o nouă majoritate. În 09.02.2012 s-a încheiat un contract de management, air domnul Marin Antonescu a fost numit menager public. La data respectivă eu am spus două lucruri: Antonescu se află în incompatibilitate (consilier judeţean şi administrator public) şi că acel contract s-a încheiat cu încălcarea gravă a legii, pentru că nu există o hotărâre de CJ prin care să fie stabilite lucruri foarte precise legate de exerciţiul acestei funcţii”, a încheiat Adrian Ţuţuianu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite