ANTREPRENORIAT: Hora meşteşugurilor la Vulcana de Sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesori şi elevi din cinci ţări şi din judeţul Dâmboviţa şi-au dat mâna pentru a dezvolta spriritul de întreprinzător în rândul tinerilor. Proiectul “The youngest entrepreneurs of Europe” se va desfăşura până în anul 2012, perioadă în care se vor organiza vizite în fiecare din statele implicate şi se vor dezvolta ateliere de lucru.

Pentru micuţa comunitate a satului Vulcana de Sus, care numără 1400 de suflete, primirea unor oaspeţi din cinci ţări este ceva inedit, un motiv de mândrie chiar. Prin urmare, delegaţia – formată din 35 de elevi şi cadre didactice din Ungaria, Bulgaria, Turcia, Portugalia şi Polonia – a fost primită cu multă căldură şi evident, în tradiţia românilor, cu pâine şi sare.

Elevii de la Vulcana de Sus au organizat pentru partenerii străini în ale antreprenoriatului un spectacol, în limbile română şi engleză, în care au fost introduse momente specifice tradiţiei culturale a statelor participante.

image

Încondeiatul ouălelor – activitatea cea mai solicitată


Copiii din Vulcana şi colegii lor din ţările oaspete s-au prins în hora meşteşugurilor. S-a lucrat în ateliere de pictură pe lemn şi sticlă, croşetat, încondeiat ouă, confecţionarea de podoabe, respectiv cercei, brăţări, coliere. Totul va culmina cu organizarea unei expoziţii cu vânzare a lucrărilor şi produselor realizate de elevi.

„Programul continuă zilele următoare cu diverse vizite de documentare şi activităţi în şcoală. Se va organiza o dezbatere în cadrul căreia reprezentanţii fiecărei ţări să prezinte soluţii pentru patru probleme cu care se confruntă societatea, respectiv: cum pot fi ajutate persoanele nevăzătoare, cum pot fi determinaţi şoferii să respecte regulile de circulaţie, cum poate fi economisită energia electrică şi cu poate fi crescută rezistenţa clădirilor în caz de cutremur.

image

De asemenea, vor fi dezvăluite poveşti de succes din fiecare ţară. Oaspeţii noştri vor participa şi la ore. Toate acestea pentru a descoperi spiritul antreprenorial şi pentru a-l dezvolta”, afirmă Manuela Gheorghe, directorul Şcolii Vulcana de Sus.

Nu au lipsit evident nici activităţile de delectare şi divertisment. Membrii delegaţiilor din cele cinci ţări au participat cu emoţie la focuri de tabără, au descoperit cele mai frumoase locuri din comuna Vulcana Băi şi din judeţul Dâmboviţa. De asemenea, au mers în staţiunile de pe Valea Prahovei.

Experţi în târguri cu vânzare


Elevii de la Vulcana au avut ce să le arate colegilor din ţările partenere în proiect, întrucât au experienţă în domeniul antreprenoriatului. De doi ani, organizează în comună un târg de mărţişor, iniţiativă unică în spaţiul rural dâmboviţean. Banii obţinuţi din vânzarea produselor pe care le-au lucrat manual îi folosesc pentru achiziţionarea de materie primă şi dezvoltarea activităţii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite