ALTERNATIVĂ Siropul de tuse, înlocuitor al etnobotanicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii s-au reprofilat de când poliţiştii le-au pus gând rău patronilor magazinelor de vise. Dependenţii de „stări euforice” apelează de ceva timp la medicamentele care conţin codeină sau morfină şi care în combinaţie cu alcoolul, au acelaşi efect ca al etnobotanicelor.

„Vreau şi eu o sticluţă cu sirop de tuse”. Aceasta este propoziţia auzită din ce în ce mai des de către farmaciştii din Târgovişte, din gura tinerilor „etonobatanişti”. Producţia de pliculeţe interzise a fost serios diminuată din cauza poliţiştilor de la crimă organizată, care au pornit ofensiva împotriva magazinelor de vise. Din acest motiv, consumatorii s-au reprofilat pe sirop de tuse, „Tusin” mai exact.

Cu toate acestea, farmaciştii sunt vigilenţi şi nu eliberează siropul decât pe bază de reţetă. „Tentativele acestea ale unor pacienţi de a încerca să îi păcălească pe farmacişti să le vândă medicamente pe care în mod normal nu au voie să le cumpere decât pe bază de prescripţie medicală, s-au întâmplat şi se vor  mai întâmpla. Noi ştim care sunt medicamentele care se eliberează cu prescripţie şi nu putem fi păcăliţi. Ei ne spun că vor sirop de tuse. Caută în special acele siropuri care conţin o substanţă antitusivă. De fapt sunt nişte derivate de codeină şi morfină”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, Carmen Bâte, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Dâmboviţa.

Au efecte secundare

Tinerii caută în principal medicamentele care care conţin codeină sau morfină şi care în combinaţie cu alcoolul dau o stare de bine, euforică. Farmaciştii atrag însă atenţia că aceste substanţe sunt toxice şi pot crea mari probleme, pornind de la greaţă, vărsături,constipaţie sau pot duce chiar şi la stop cardiorespirator.

„Ceea ce văd în stânga şi în dreapta, vor şi ei să facă. Ei încearcă să ia aceste produse pentru că obţin o stare de bine alături de alcool. Dar pe lângă aceste efecte euforice, aceste substanţe toxice au şi efecte secundare, cu acţiune foarte puternică şi produc dependenţă. Îţi dai seama când un pacient este bolnav sau când nu. Dacă îşi cere din start două cutii, e clar. Dar nu toate siropurile sunt căutate de ei, ci doar acelea care conţin derivate de codeină şi de morfină. Este vorba de Tusin, fie sub formă de sirop sau comprimate”, a mai spus Carmen Bâte. 

Controale în farmacii

Poliţiştii de la crimă organizată au înteţit controalele în farmaciile dâmboviţene şi au atras atenţia ca aceste medicamente să fie eliberate doar pe bază de reţetă. De asemenea, farmaciştii sunt sfătuiţi ca atunci când un pacient li se pare suspect, să sune imediat la poliţie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite