VIDEO ALERTĂ Deţinutul care a evadat este cercetat pentru dublu asasinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eugen Nicolae Galeş, în vârstă de 39 de ani, deţinut al Penitenciarul Mărgineni, a fugit de sub nasul escortei formată din opt gardieni. Totul s-a întâmplat la Judecătoria din Moreni. De ieri, de la ora 14.00, sute de poliţişti, jandarmi şi gardieni îl caută fără încetare iar la intrările şi ieşirile din judeţ au fost instituite filtre.

UPDATE: Ora 13.20 Forţele detaşate în zona I.L. Caragiale au intrat în acest moment în colonia de romi din localitate pentru a-l căuta pe deţinutul evadat ieri

UPDATE: Ora 12.30 Căutările deţinutului evadat, ieri, din clădirea Judecătoriei Moreni au fost abandonate în pădurea de la Mija şi reluate în localitatea Caragiale. Oamenii legii vor să ia la puricat fiecare gospodărie în parte în speranţa că vor da de fugar

UPDATE: Ora 11.30 Peste 200 de poliţişti, jandarmi şi gardieni ai Penitenciarului Mărgineni îl caută la această oră pe deţinutul evadat în pădurile din zona Mija, situată în apropierea oraşului Moreni. Căutările au fost reluate în această dimineaţă. Oamenii legii sunt ajutaţi şi de câini de urmărire.

În municipiul Moreni a fost instituită alerta de gradul zero după ce Eugen Nicolae Galeş, în vârstă de 39 de ani, deţinut al Penitenciarul Mărgineni pentru vătămare corporală, a reuşit să păcălească vigilenţa gardienilor şi să fugă. Acesta se prezentase, alături de alţi 15 deţinuţi la Judecătoria din Moreni pentru că a fost citat într-un proces.



Anchetatorii cred că acesta a reuşit să fugă printr-un geam de mici dimensiuni situat într-o cameră de arest din cadrul Judecătoriei. Evadarea sa a pus pe jar sute de poliţişti, jandarmi şi gardieni. Fugarul a fost căutat mai bine de şapte ore însă căutările au fost abandonate, aseară, la ora 21.00.



Poliţiştii au stabilit că după ce a părăsit clădirea Judecătoriei Moreni, deţinutul s-a urcat într-un taxi cu care s-a deplasat câţiva kilometri, până în localitatea Ghirdoveni, situată în apropierea închisorii. Acolo, evadatul a părăsit autoturismul fără să plătească şi a fugit în pădure. „Mi-a spus că îl bate nu ştiu cine şi să îl iau repede cu maşina. M-a întrebat unde merg, i-am răspuns că la Caragiale şi s-a suit peste o fată care era în faţă. La Ghirdoveni s-a dat jos din maşină şi a fugit pe o uliţă. Nici nu a plătit”, a declarat Liviu Simescu, taximetrist.



Au fost constituite filtre la toate ieşirile şi intrările din judeţ iar localnii din comuna Caragiale au fost evrtizaţi de pericolul pe care îl reprezintă bărbatul. Oamenii legii au dat publicităţii şi semnalmentele acestuia: înaltime  1,79, ochi căprui, frunte lată, urechi mari, faţă ovală, corpolenţă robustă.

Cercetaţi pentru neglijenţă

Cei opt gardieni ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni care asigurau escorta deţinutului evadat sunt cercetaţi de către procurori pentru neglijenţă în serviciu. Ei au fost audiaţi toată noaptea de către poliţiştii din Moreni care urmează să înainteze dosarul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. “Faţă de persoanele care au făcut parte din escorta deţinutului, la acest moment, în baza delegării procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, se efectuează activităţi de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, a declarat comisarul Mihaela Savu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.



Suspect de dublu asasinat

Eugen Nicolae Galeş are de executat o pedeapsă de trei ani şi patru luni pentru vătămare corporală însă el este el este şi principalul suspect în cazul uciderii a două personae în Buzău. Este vorba despre o bătrână de 70 de ani şi un tânăr de 31 de ani din localitatea buzoiană Năieni. Poliţiştii l-au găsit după câteva ore de căutări, pe 16 aprilie 2010, pe cel bănuit că ar fi comis ambele crime.

image
image
image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite