90.000 de lei, prima contribuţie pentru Chindia Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au aprobat ieri, după-amiază, alocarea sumei de 90.000 de lei pentru Clubul de Fotbal Chindia Târgovişte, reprezentând cotizaţia aferentă anului 2010.

Florin Popescu - preşedintele Consiliului Judeţean spune că astfel de contribuţii financiare vor aduce şi ceilalţi parteneri din proiect: Consiliul Local Târgovişte, Universitatea Valahia şi Şcoala de Fotbal Gică Popescu. „Universitatea Valahia a venit deja cu aport în natură, punând la dispoziţia Clubului de Fotbal Chindia spaţii pentru cazarea sportivilor. Nu ştiu dacă va mai putea contribui şi cu fonduri. În schimb, Primăria Târgovişte va veni cu o cotă asemănătoare cu a noastră”, afirmă Florin Popescu.

Microbiştii sunt mulţumiţi de iniţiativă

Târgoviştenii, cel puţin până acum, sunt mulţumiţi că autorităţile şi-au dat mâna să reînvie echipa fanion a oraşului. „Târgoviştea a fost odată tare în fotbal. Mi-ar plăcea să avem un cuvânt de spus în fenomen. Sunt convins că, atâta timp cât de echipă se ocupă Gică Popescu şi Ion Crăciuneascu, vom face performanţă. Nu contează banii. Dacă vrei să reuşeşti, trebuie să investeşti. Nimic nu se face cu aer”, spune Ionel, microbist înrăit.

De altfel, deşi echipa de fotbal Chindia Târgovişte activează în Liga a III-a, nu este meci disputat acasă la care să nu participe două-trei mii de spectatori. În plus, echipa ocupă deja primul loc în clasament, ceea ce înseamnă mult pentru o formaţie abia înfiinţată.

„Sper să mergem până la capăt, să nu se întâmple ca la baschet. Să ajungem până sus şi apoi să se oprească finanţarea, din nu ştiu ce motive”, crede Tudor, un târgoviştean care a susţinut MCM Târgovişte - campioana României la baschet feminin până la ultimul meci.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite