57 de unităţi de învăţământ, rămase în stadiul de şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei cunoaşte situaţia, dar momentan există conflicte de interese cu constructorii. Pentru 12.000 de elevi şi preşcolari din judeţ, procesul educativ este departe de a se desfăşura în spaţii moderne, care să se ridice la standardele impuse de Uniunea Europeană.

În unele cazuri, situaţia este de-a dreptul critică, copiii fiind îngrămădiţi în locaţii improprii. Totul, din cauza faptului că unităţile de învăţământ au fost cuprinse în diferite programe de consolidare-reabilitare, iar lucrările, deşi începute cu trei-patru ani în urmă, nu au putut fi finalizate din lipsa finanţării.

„Am demarat în 2008 construcţia unei grădiniţe cu două grupe în satul Mogoşani. Până acum, am turnat doar fundaţia fiindcă nu am mai primit bani. Cei 40 de grădinari care ar fi trebuit să se bucure de această investiţie învaţă în şcoală. Nu ştiu când vor fi deblocate lucrările. În ceea ce priveşte Şcoala Cojocaru, am reuşit să o deschidem în toamnă, chiar dacă mai avem multe finisaje de făcut, plus că datorăm constructorului vreo 500 de milioane şi ne tot presează”, spune Marinel Angelescu, primarul comunei Mogoşani.

S-au dat sume care nu coincid cu stadiul lucrărilor


În Dâmboviţa, sunt în diferite stadii de execuţie, 27 de grădiniţe şi 30 de şcoli. De la caz la caz, lucrările s-au oprit fie după turnarea fundaţiei, fie după executarea acoperişului. Cert este că 12.000 de elevi şi preşcolari învaţă în condiţii improprii.

„Lucrările la Grădiniţa Schela Mare sunt sistate de doi ani. Nu au mai venit fonduri. Am ridicat clădirea la roşu şi i-am pus capac, măcar să nu se degradeze. Este o investiţie realizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, începută în 2008. În momentul de faţă, copiii sunt adăpostiţi într-un imobil al OMV, care este impropriu pentru grădiniţă. Tocmai din acest motiv demarasem investiţia”, declară Constantin Dinu, viceprimarul municipiului Moreni.

De precizat că, în autorizaţiile de construcţie emise, lucrările începute în cele 57 de unităţi aveau termen de finalizare un an şi în rare cazuri doi ani.

image

Inspectorul şcolar general, prof. Elena Manolescu, spune că situaţia a apărut urmare faptului că lucrările nu au fost contractate de Inspectoratul Şcolar.

„Eu am venit la conducerea Inspectoratului la 1 octombrie 2009. Înainte de venirea mea, toate aceste lucrări au fost contractate într-un mod mai mult sau mai puţin dubios. Ministerul ştie foarte bine stadiul lucrărilor şi probabil nu dă banii decât în maniera în care lucrările sunt efectuate. Contractele au fost încheiate într-un fel ilogic, aş spune eu. S-au dat nişte sume care nu coincid se pare cu stadiul lucrărilor. Până când se vor dumiri asupra veridicităţii sumelor pe care le cer constructorii, există acest conflict de interese”, afirmă prof. Elena Manolescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite