Stiri din Targoviste

32 de dâmboviţeni au ajuns la Avocatul Poporului luna trecută

8 februarie 2012, 16:28 |  Autor: Oana Soare | 

Cuvinte cheie: Târgovişte, Avocatul Poporului, drepturi, petiţii,

No title

Targoviste

No title

 

Acesta este numărul de persoane primite în audienţă cu ocazia deplasărilor experţilor instituţiei în Târgovişte şi în Moreni, în luna ianuarie 2012. Află ce drepturi le-au fost încălcate şi împotriva căror instituţii s-au depus reclamaţii.

Luna trecută, 143 de persoane din judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa au ajuns în faţa experţilor Biroului Teritrial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului.  Dintre acestea, 32 au fost din judeţul Dâmboviţa. Conform datelor oferite de reprezentanţii instituţiei, au fost înregistrate 15 petiţii, pentru 7 din ele deschizându-se dosare pentru verificarea celor sesizate. “Ca instituţii, au fost reclamate Primăria Târgovişte, Primăria Runcu, Casa de Pensii Dâmboviţa. Drepturile încălcate sunt în general dreptul de proprietate, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul de petiţionare”, expică Ioana Enache, expert coordinator în acdrul biroului. Cât priveşte apelurile telefonice, din cele 26 primite, 8 au fost din aprtea dâmboviţenilor.

Cei care doresc să se adreseze instituţiei Avocatul Poporului o pot face la adresa municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, parter, camera 59, prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau sau prin tel./fax - 0244.593.227. Programul de audienţe de la sediul biroului este: luni - joi - orele 09.00-16.00, vineri – orele 09.00-14.00. Experţii instituţiei vor reveni lunar în judeţ pentru a oferi audienţe la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile formulate sunt scutite de taxa de timbru.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    ALEGERI LOCALE ÎN DÂMBOVIŢA Lista candidaţilor pentru funcţia de primar în Târgovişte şi pentru cea de preşedinte al Consiliul Judeţean

    Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 16 Dâmboviţa a primit 7 propuneri privind candidatura pe ...

    Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, trimis în judecată de DNA

    Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole