28%, procentul la titularizare în Dâmboviţa. 247 de candidaţi nu au reuşit să ia nota 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenul de titularizare, examenul vieţii cum mai este numit, le-a dat cu virgulă celor care vroiau să intre în sistemul de învăţământ. S-au luat note de 2 şi 3 într-o veselie.

Vezi aici rezultatele de la titularizare

Potrivit cifrelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, din totalul celor 658 de cadidaţi care au dat examenul, au reuşit să ia peste 7, ceea ce le asigură un loc de titular, 188. De asemenea, 223 de profesori au luat note cuprinse între 5 şi 6,99. Cel mai mare procent a fost înregistrat la „corigenţi”. 247 de candidaţi nu au reuşit nici măcar să ia peste 5, ceea ce înseamnă 37,60% din totalul celor care au dat examenul.

O notă de 1, dar niciuna de 10

Nimeni nu a reuşit performanţa de a lua nota 10. La polul opus însă, o candidată a reuşit să le dea foaia goală examinatorilor. A luat nota 1.
Cele mai bune rezultate au fost obţinute, în ordine descrescătoare, la biologie, geografie, istorie, matematică, engleză, română, franceză şi educaţie fizică.

„Nu-i panică”


Procentul scăzut de admişi nu îi întristează pe reprezentaţii ISJ Dâmboviţa care caracterizează examenul de titularizare ca fiind unul extrem de dificil. „Nu e atât de mic procentul de promovabilitate. Când comentez examenul de titualizare, mereu insist pe ideea ca e un examen destul de greu. E un examen al vieţii. E un procent care mie mi se pare pertinent. Pentru cei care sar peste nota 7, e o realizare”, a declarat Iulian Brezeanu, inspctorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa.

Astăzi şi mâine, profesorii care se cred nedreptăţiţi, pot depune contestaţii, iar pe 21 vor fi afişate rezultatele finale. Pe 22 iulie se va face repartizarea. Suplinitorii, adică cei care au luat peste 5, vor fi repartizaţi ăn luna august conform calendarului.
Anul trecut, procentul de promovabilitate a fost puţin mai ridicat, de 31,07%.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite