10 englezoaice au vizitat Colegiul Economic „Ion Ghica”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acestea sunt membre ale unui club de femei şi vor să pună bazele unui proiect care vizează curăţarea apelor şi a mediului. În urma acestei vizite se va realiza şi o colaborare între elevii târgovişteni şi elevi ai unor şcoli din Ţara Galilor, care se vor implica împreună în diverse proiecte educative.

10 membre a unui club de femei din Regatul Unit al Marii Britanii au venit în vizită la Colegiul Economic „Ion Ghica” pentru a pune bazele unor viitoare proiecte educative. Prin clubul din care fac parte, parte a organizaţiei Soroptimist Internaţional, acestea dezvoltă proiecte pe educaţie, mediu, sănătate, dezvoltare economică, dar şi drepturile omului. Astfel, membrele clubului englez vor pune bazele, alături de colegiul târgoviştean, a unui proiect ce vizează educaţia copiilor despre protecţia apei şi a mediului, în general. „Vor fi intervenţii legate de curăţarea apelor şi vrem să realizăm o forţă septică într-o şcoală din mediul rural, din nordul judeţului. Am identificat acea şcoală, rămâne însă să stabilim detaliile financiare”, mărturiseşte Suzana Ilie, director al Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgovişte.
Elevii colegiului târgoviştean vor avea ocazia să se implice în diverse proiecte alături de elevi ai unor şcoli din Ţara Galilor. „Proiectele vor viza, în special, activităţile extraşcolare ale elevilor, iar implicarea în viitoarele proiecte reprezintă un lucru bun pentru educaţia lor”, spune aceasta.

Încântate de ospitalitatea românească

Oaspetele din Regatul Unit al Marii Britanii au fost încântate de ceea ce au văzut şi întâlnit aici şi, mai ales, de ospitalitatea de care au dat dovadă gazdele. Au profitat de ocazia că se află într-o ţară cu o istorie bogată şi au vizitat oraşele Sibiu şi Sighişoara. „Din impresiile pe care ni le-au spus, le-au încântat în mod deosebit această vizită. Au fost şi la Bucureşti, iar de cele două oraşe, Sibiu şi Sighişoara, au fost foarte încântate. Vor mai veni în vizită aici”, mărturiseşte directoarea Colegiului Economic.
Soroptomist Internaţional are şi o filială la nivelul oraşului nostru, care, în colaborare cu alte filiale din ţară, dar şi din Reganul Unit al Marii Britanii a realizat mai multe acţiuni educative precum conştientizarea elevilor asupra traficului de persoane. „Colaborăm cu membrele clubului din Marea Britanie în multe proiecte. Este o colaborare bazată pe reciprocitate. În urmă cu doi ani am fost noi acolo, 11 membre ale organizaţiei Soroptomist din România”, spune Suzana Ilie, membră a filialei Soroptomist din Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite