Un fotbalist, dat dispărut după ce nu a mai ajuns la o nuntă, a fost găsit înecat pe fundul lacului unei pensiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandrino Gherine, fotbalistul dat dispărut ce a fost găsit înecat în lacul unei pensiuni. FOTO Facebook
Sandrino Gherine, fotbalistul dat dispărut ce a fost găsit înecat în lacul unei pensiuni. FOTO Facebook

Fotbalistul Sandrino Gherine a fost găsit înecat într-un lac al pensiunii ”Poiana Izvoarelor” din Vatra Dornei, la o adâncime de patru metri. Acesta a fost dat dispărut la sfârşitul săptămânii trecute, după ce nu a mai ajuns la o nuntă la care trebuia să participe.

Fotbalistul Sandrino Gherine, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, cel care a fost dat dispărut după ce nu a mai ajuns la nunta unui coleg de echipă, a fost găsit înecat vineri, în jurul orei 16.00, într-un lac al pensiunii Poiana Izvoarelor din Vatra Dornei, local în care s-a desfăşurat nunta la care trebuia să îşi facă apariţia şi Sandrino Gherine.

Deocamndată, poliţiştii nu au descoperit circumstanţele exacte în care a decedat Gherine, însă cel mai probabil este vorba despre un accident. Cum era întuneric afară în momentul în care fotbalistul a fost văzut în viaţă ultima oară, este posibil ca Sandrino Gherine să fi vorbit la telefon şi din cauză că nu a fost atent, a căzut în lacul respectiv şi nu a mai putut să iasă sau să strige după ajutor.

Gherine era legitimat la echipa de fotbal Dorna Vatra Dornei, din Liga Judeţeană şi era antrenor şi la o grupă de copii din Câmpulung Moldovenesc. În noaptea de 3 spre 4 octombrie, el a fost adus de un amic de la Câmpulung la Vatra Dornei şi lăsat lângă pensiune, însă acesta nu a mai ajuns la restaurantul în care avea loc nunta.

Mai mulţi nuntaşi au devenit îngrijoraţi din seara respectivă şi chiar dacă l-au căutat prin zonă nu au reuşit să-l găsească. Au apărut şi unele piste false cum că Sandrino Gherine s-a urcat într-o altă maşină şi a plecat. Cum erau mai multe voci care spuneau că l-au văzut pe Sandrino că a plecat înainte de a intra în pensiune, după ce s-ar fi certat cu fosta lui soţie, găsirea lui a fost uşor îngreunată.

Faptul că fotbalistul avea telefonul închis şi că nu a luat legătura cu nici o rudă sau vreo persoană apropiată i-a făcut pe cunoscuţii lui Gherine foarte îngrijoraţi. Aceştia au postat mai multe mesaje pe reţeaua de socializare Facebook, prin care cereau spirjinul internauţilor în vederea găsirii fotbalistului.

Lac Poiana IZvoarelor

             Lacurile pensiunii Poiana Izvoarelor, în care a fost găsit înecat Sandrino Gherine

După câteva zile de căutări în zadar, poliţiştii au început să facă verificări amănunţite în apropierea pensiunii Poiana Izvoarelor din Vatra Dornei. Astfel, după ce au golit cele patru lacuri ce aparţin stabilimentului, anchetatorii au dat de trupul neînsufleţit al lui Sandrino Gherine. Acesta avea telefonul în mână şi era îmbrăcat în costum. De aici şi ipoteza că bărbatul fie vorbea la telefon, fie scria un mesaj înainte de a cade în apă. După efectuarea necropsiei, medicii legişti vor stabili circumstanţele exacte în care Sandrino Gherine a decedat. Totuşi, după o primă evaluare a cadavrului, acesta nu prezenta urme de violenţă.

Sandrino Gherine a jucat fotbal la mai multe echipe de Liga a II-a, printre care se numără Cetatea Suceava şi FC Botoşani. Anul trecut, acesta a evoluat pentru echipa Bucovina II Pojorâta Ciocăneşti, cu care a fost aproape de a promova în Liga a III-a.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite