10 hectare de miriște mistuite de flăcări în Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiilor (Foto: Arhivă)
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiilor (Foto: Arhivă)

Flăcările au distrus aproape 10 hectare de vegetație uscată și 200 de metri pătrați din litiera pădurii în municipiul Suceava, pe strada Mitocelului. Incendiul s-a produs sâmbătă după amiază.

Terenul mistuit de flăcări aparține Ocolului Silvic Pătrăuţi. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 16.25.
„La sosirea pompierilor la faţa locului, ardea vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare, vântul puternic favorizând extinderea flăcărilor către fondul forestier aflat în imediata apropiere. Au ars aproximativ 10 hectare de vegetaţie uscată şi 200 mp din litiera pădurii. Din fericire, flăcările au fost oprite la timp, pompierii salvând fondul forestier“, a spus Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Pompierii au reușit să stingă incendiul în jurul orei 19.30.

Bărbat din Pojorâta făcut scrum în propria casă

Pompierii spun că arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

- condiţii meteorologice fără vânt;

- parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 hectare, prin fâşii arate;

- izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

- asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

- asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 hectare a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

- asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

- pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite