Canicula face primele victime la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii spun că pentru a evita apariţia unor probleme medicale, oamenii trebuie să respecte o serie de reguli
Specialiştii spun că pentru a evita apariţia unor probleme medicale, oamenii trebuie să respecte o serie de reguli

Căldura excesivă din ultimele zile a afectat mai multe persoane din Suceava.

Este vorba de persoane vârstnice, de peste 65 de ani, care au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, unde li s-a acordat primul ajutor. Potrivit medicului Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al UPU Suceava, în ultimele ore au ajuns la spital cu probleme cauzate de caniculă un număr de 10 persoane.

Specialiştii spun că pentru a evita apariţia unor probleme medicale, oamenii trebuie să respecte o serie de reguli. Recomandarea către populaţie, în special pentru copii, bătrâni şi persoane cu afecţiuni cardiace este aceea de a evita ieşirile afară între orele 11:00-18:00.

„Dacă, totuşi este necesară ieşirea din case, trebuie să vă îmbrăcaţi subţire, acoperiţi-vă capul şi consumaţi cât mai multă apă şi ceaiuri, limitând cafeaua şi băuturile alcoolice, iar la plajă, protejaţi-vă pielea cu creme cu factor ridicat de protecţie solară şi evitaţi să vă scăldaţi în ape curgătoare, pentru a preveni şocurile termice", au precizat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite