Burse pentru elevii din municipiul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mie de elevi care urmează cursurile unităţilor şcolare din municipiul Suceava vor primi burse din partea Primăriei, care va aloca 300.000 de lei de la buget.  

Potrivit edililor suceveni, se vor acorda patru tipuri de burse: de performanţă, în valoare de 100 de lei/lună, de merit, în valoare de 80 lei/lună, de studiu, în valoare de 60 de lei/lună şi sociale, în valoare tot de 60 de lei/lună.

Criteriile în baza cărora vor fi acordate bursele se vor stabili în şedinţa de Consiliu Local din luna martie a acestui an, iar propunerile vor veni de la unităţile şcolare.

Potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local, bursa de performanţă va fi oferită celor care au obţinut rezultate notabile la concursurile şcolare organizate la nivel naţional şi internaţional, bursa de merit celor care au dat dovadă de performanţă la nivel judeţean şi au medii de minim 8,50, iar bursa de studiu celor care au medii de minim 7, iar veniturile pe membru de familie în ultimele trei luni de zile nu sunt mai mari decât venitul mediu pe economie.

Banii se vor acorda pentru perioadele februarie - iunie şi septembrie -decembrie, iar beneficiarii trebuie să aibă media 10 la purtare.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite