Saci cu bani, furaţi de la firma de transportatori bancari în Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MAşină de transport valori (foto arhivă)
MAşină de transport valori (foto arhivă)

Patru saci cu bani au fost furaţi de la o firmă care se ocupă cu transportul, paza şi predarea către bănci a banilor de la agenţii comerciali şi casierii.

Până în acest moment, poliţiştii au identificat doar unul dintre suspecţi. Acesta a recunoscut furtul a trei din cei patru saci care lipsesc.

Poliţiştii din Suceava cercetează cazul pentru identificarea tuturor autorilor, în urma sesizării făcute de firma transportatoare de bani. Au fost furaţi 41.000 de lei, conform reprezentanţilor firmei.

Potrivit IPJ Suceava, în perioada 27 iulie - 23 august, la patru transporturi a dispărut câte un sac cu bani, preluarea sacilor, însoţirea şi transportul fiind realizate de doi angajaţi ai societăţii.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că unul dintre angajaţi este suspect în acest caz, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani din municipiul Suceava. De altfel, acesta a recunoscut că a luat trei saci cu bani pe care i-a cheltuit în interes personal.

Ofiţerii Serviciului Investigarea Fraudelor continuă cercetările în acest caz de delapidare, urmând să identifice persoana care a furat cel de-al patrulea sac cu bani.

Intră pe suceava.adevarul.ro pentru a afla cele mai noi informaţii!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite