Primăria Suceava a plătit un studiu de trafic pentru a afla ceea ce ştiu toţi sucevenii: în zona Bazarului se circulă îngrozitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Suceava încearcă să fluidizeze traficul în zona Bazar. FOTO Adevărul
Primăria Suceava încearcă să fluidizeze traficul în zona Bazar. FOTO Adevărul

Conform studiului de circulaţie, efectuat de o firmă din Iaşi la comanda Primăriei Suceava, în sectorul dintre podul de pe râul Suceava şi pasajul peste calea ferată, pentru a rezolva problema aglomeraţiei din zona Calea Unirii, ar fi necesare patru benzi de circulaţie, cele două care funcţionează în prezent nemaifiind eficiente.

Printre măsurile care vor fi puse în aplicare pentru a fluidiza traficul se numără şi devierea circulaţiei rutiere pe alte artere, fapt care presupune, în mod obligatoriu construirea unui al treilea pod peste râul Suceava, o eventuală interzicere a traficului greu, dar şi redirecţionarea circulaţiei pietonale fie înspre pasajul subteran, care în prezent este închis, fie înspre un pasaj suprateran.

O altă soluţie propusă de cei care au realizat studiul este cea prin care se doreşte adoptarea unui sistem de circulaţie de tip undă verde. Astfel, ar urma ca cele trei semafoare din zona Shoping City şi Iulius Mall să permită circulaţia continuă a autovehiculelor, în detrimentul circulaţiei pietonale. Acestea vor pemite şi trecerea pietonilor, însă la intervale mult mai lungi de timp, comparativ cu cele din prezent.

„După o perioadă de monitorizare de zece luni a traficului în zona Bazar, în sectorul dintre podul de pe râul Suceava şi pasajul peste Calea ferată, avem în sfârşit un studiu de circulaţie. Conform acestuia, capacitatea traficului pe Calea Unirii este depăşită în zona Bazar, rezultând, în urma măsurătorilor, un număr necesar de patru benzi. Două benzi nu mai sunt suficiente. Sensul giratoriu de la Iulius Mall are nivelul de serviciu F, ceea ce înseamnă că nu este funcţional. Se vor lua măsuri de deviere a traficului şi eventual de interzicere a traficului greu.

Devierea traficului se va face pe alte artere de circulaţie, dar obligatoriu rezultă necesitatea construirii unui nou pod rutier peste râul Suceava, precum şi corelarea semafoarelor pe ambele direcţii de mers prin mărirea timpilor de verde şi eventual adoptarea circulaţiei de undă verde. Semafoarele la trecerile de pietoni ar urma să fie corelate, astfel încât să aibă prioritate desfăşurarea traficului rutier, în detrimentul circulaţiei pietonale”, a explicat primarul Ion Lungu.

Realizatorii studiului propun mărirea benzii de stocare pentru viraj la stânga din sensul Suceava spre Carrefour

„Din păcate nu mai avem unde să extindem banda de stocaj, din mai multe considerente. Este foarte aproa­pe proprietatea fostului Mobstrat, iar strada de acolo este făcută pe fonduri europene. Trebuie să aşteptăm să mai treacă un an de zile ca să putem umbla acolo”, a mai arătat Ion Lungu.

O altă propunere a celor care au realizat studiul este ca banda de lângă bordură, la intersecţia dinspre Suceava spre Burdujeni să aibă semafor tot timpul pe verde, semafor intermitent, pentru o circulaţie fluentă. Propunerea este ca, în zona Ambro, banda de la bordură să aibă semaforul mereu verde înainte, astfel încât circulaţia autovehiculelor să se desfăşoare mai uşor.

Conform studiului principala problemă sunt pietonii, iar pentru fluidi­zarea traficului din zonă realizatorii pro­pun punerea în circulaţie a pasajului subteran.

„Din păcate, principala gâtuitură este în zona bazarului. Puţin probabil ca oamenii să meargă pe jos 500 de metri ca să treacă pe sub pasajul subteran. O altă propunere este realizarea unui pasaj suprateran în zona bazarului însă, chiar şi aşa oamenii care ies cu bagaje din bazar vor prefera să meargă pe deasupra. O altă măsură mai accesibilă, prin care oamenii coboară, nu urcă, o reprezintă construirea unor trepte şi coborârea circulaţiei pietonale pe sub pod şi mutarea trecerii de pietoni de la Bazar, pe sub Podul de peste râul Suceava, caz în care avem nevoie de acordul celor de la Apele Române”, a mai precizat primarul Ion Lungu.

Circulaţia în zona Calea Unirii este cu fiecare an ce trece mai deficitară. Deşi s-a încercat implementarea mai multor măsuri de fluidizare a traficului rutier, niciuna nu a reuşit să rezolve această problemă. Numărul de maşini din municipiu creşte constant, iar ve­chea organizare stradală nu mai face faţă fluxului de maşini care tranzitează zilnic principalele artere ale Sucevei. In prezent, se caută soluţii pentru construirea unui al treilea pod peste râul Suceava, construcţie care ar urma să preia o parte din aglomeraţia de pe Calea Unirii. Studiul urmează a fi supus spre aprobare în şedinţa de Consiliu Local din această lună.

Alte ştiri pe această temă:

Municipalitatea va amenaja sensuri giratorii în două zone importante din oraş

Montarea unui semafor cu buton, măsură de fluidizare a circulaţiei pe Unirii Nord

Măsuri de fluidizare a traficului rutier. Va fi sens unic pe strada Pietroasele, către Chiristigii

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite