VIDEO O copilă de 13 ani a fost spulberată de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa unei şcoli din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O minoră în vârstă de 13 ani, ce traversa DN 29 pe trecerea de pietoni din faţa unui şcoli din Dumbrăveni, a fost izbită violent de un microbuz condus de un bărbat din Covasna. Fata a suferit mai multe leziuni, fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava.

Un nou accident rutier s-a produs pe o trecere de pietoni din comuna Dumbrăveni, considerată foarte periculoasă de către localnici. În dimineaţa zilei de astăzi, în jurul orei 10.00, Attila Paka, din municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, în timp ce conducea microbuzul Iveco , pe DN29, pe raza localităţii Dumbrăveni, din direcţia Suceava către Botoşani, a surprins-o şi accidentat-o pe minora Adina H., de 13 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea fetei care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava. După investigaţiile medicale la care a fost supusă i  s-a stabilit diagnosticul „politraumatism prin accident rutier, contuzie abdominală, contuzie bazin, escoriaţii”. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

În primăvara acestui an, un tragic accident rutier s-a produs exact în preajma aceleiaşi treceri pentru pietoni. Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce două maşini s-au izbit în plin, chiar în faţa şcolii din localitate. Accidentul s-a petrecut DN 29, pe drumul ce leagă Suceava de Botoşani.

Gheorghe Lanciu, de 58 de ani, din Dumbrăveni, care conducea autoturismul Volkswagen Polo pe direcţia Botoşani – Suceava, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un autovehicul BMW X5 condus regulamentar de Vladimir Negrea, de 28 de ani, din Republica Moldova. În bolidul lovit se mai afla soţia moldoveanului, împreună cu un copil de trei ani.

În urma impactului, şoferul care a produs accidentul a rămas încarcerat. El a fost scos de pompierii de la ISU Suceava dintre fiarele maşinii. Cei trei cetăţeni moldoveni aflaţi în BMW au fost răniţi uşor, cel mai afectat fiind şoferul în vârstă de 28 de ani. Toate cele patru victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava, însă din nefericire, în ciuda eforturilor făcute de medici, Gheorghe Lanciu a decedat la scurt timp din cauza leziunilor grave suferite.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO Accident cumplit produs în faţa unei şcoli din Suceava de un şofer ce a suferit un infarct la volan. Bărbatul a murit la spital

UPDATE Trei femei şi un bărbat au murit după coliziunea dintre un camion şi un microbuz, pe E85

VIDEO Un bucureştean a murit într-un accident produs pe drumul european E85, între Buzău şi Râmnicu Sărat

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite