Niciun avion TAROM nu va ateriza ori decola pe aeroportul din Suceava înainte de 1 martie 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul din Suceava va fi ”vizitat” de avioane de pasageri abia din martie 2016
Aeroportul din Suceava va fi ”vizitat” de avioane de pasageri abia din martie 2016

Din programul TAROM furnizat site-urilor specializate în transporturi aeriene reiese că abia din data de 1 martie 2016 vor fi efectuate curse pe ruta Bucureşti - Suceava şi retur. Astfel, chiar dacă aeroportul din Suceava va fi finalzat până la sfârşitul acestei luni, este greu de crezut ca în acest an să decoleze vreun avion de pasageri de pe pista de la Salcea.

Perspectiva ca de pe proaspătul modernizat aeroport de la Salcea - Suceava să decoleze chiar din această toamnă zboruri care să transporte călători către alte destinaţii din ţară sau din străinătate pare tot  mai îndepărtată. Finalizarea lucrărilor angajate de firma de construcţii Tehnic Asist care a reabilitat şi extins Aeroportul din Salcea - Suceava, cu subantreprenorii săi şi cu care împreună a stabilit termenul de părăsire a şantierului data de 25 octombrie 2015,  a dat un suflu de ozon politicienilor locali suceveni dar şi potenţialilor operatori care ar fi interesanţi de punerea în valoare a primei porţi aviatice din nordul Moldovei.

Toate eforturile făcute nu înseamnă însă reluarea zborurilor de pe aeroportul sucevean către ale zări şi retur, pentru că nici măcar compania aeriană naţională - TAROM, nu şi-a făcut un program special, după 25 octombrie 2015. Conform site-ul airlinestravel.ro, niciun zbor Tarom nu este programat înainte de 1 martie 2016.

Pe site-ul mai înainte arătat, “conform unor informaţii furnizate deTAROM, vor fi reluate zborurile între Bucureşti şi Suceava. Acest lucru se va întâmpla începând cu 1 martie 2016, iar mai jos aveţi orarul zborurilor: “Suceava (SCV) 05:55-07:10 Bucureşti (OTP) luni, marţi, miercuri, joi, vineri; Bucureşti (OTP) 21:20-22:30 Suceava (SCV) luni, marţi, miercuri, joi, duminică”. Concret, oferta TAROM ce a fost preluată de sistemul Amadeus, o platformă de depozitare a informaţiilor din turism, cuprinde şi o listă a zborurilor prefigurate ale companiilor aeriene afişate în inventarul propriu.

Postarea pe internet a programului de zbor TAROM de la aeroportul Salcea către alte destinaţii, cu zilele şi orele bine stabilite, au pus în dificultate responsabilii din cadrul Consiliului Judeţean care anunţaseră cu o săptămână înainte reluarea zborurilor TAROM pe rute interne, imediat după finalizarea lucrărilor de extindere şi modernizare a Aeroportului “Ştefan cel Mare” de la Salcea de pe 25 octombrie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a cerut răbdare pentru ziariştii care l-au întrebat despre  repunerea în folosinţă a aeroportului, în condiţiile în care la sfârşitul săptămânii va veni la Suceava ministrul Transporturilor, Iulian Matache, care ar putea rezolva concomitent şi problema aeroportului cu TAROM-ul, dar şi, cum s-a anunţat deja, cea privind şoseaua de centură a Sucevei, care ar fi fost principalul scop al vizitei ministrului Matache la Suceava.

Sorin Rusi, jurnalistul bucureştean care a postat pe site-ul airlinestravel.ro programul curselor TAROM pentru viitor, care conţine în mod generos şi cursele regulate Suceava – Bucureşti şi retur, începând cu 1 martie 2016, a explicat că reprezentaţii TAROM au fost cei care au stabilit programul, nicidecum altcineva.“Postarea a fost făcută în sistemul Amadeus – un sistem global de gestiune, o platformă de depozitare a informaţiilor pentru turism ce funcţionează la nivel planetar. Aici TAROM s-a înscris, luni seară, prezentându-şi oferta pentru agenţiile de turism”.

Potrivit surselor din interiorul TAROM, decizia de postare a ofertei companiei naţionale de transport aerian s-a luat în cursul după amiezii de luni, 5 octombrie 2015. Vizita ministrului transporturilor, Iulian Matache, de la sfârşitul acestei săptămâni, ar putea determina o repoziţionare a atitudinii TAROM faţă de nou modernizatul aeroport de la la Salcea – Suceava. 

Trebuie de menţionat şi faptul că reprezentanţi ai administraţiilor publice locale din judeţene vecine, în principal din Botoşani dar şi din Neamţ ori Bistriţa Năsăud au declarat că vor cere Guvernului să repună cât mai repede în funcţiune ruta aeriană TAROM Suceava – Bucureşti, de care este neapărată nevoie.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite