Suceava: 5 tone de fân distruse într-un incendiu cauzat de un fumător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: 5 tone de fân distruse într-un incendiu cauzat de un fumător
Suceava: 5 tone de fân distruse într-un incendiu cauzat de un fumător

În cursul zilei de ieri, pompierii din Fălticeni au fost nevoiţi să intervină cu două autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit la gospodăria unei femei din Buneşti.

Ieri în jurul orei 20.22, echiapjele din cadrul Detaşametului de Pompieri Fălticeni au fost anunţaţi de un incendiu izbucnit la gospodăria Anetei F., din satul petia, comuna Buneşti. Pompierii au reuşit să stingă focul abia la miezul nopţii, după patru ore de la izbucnire. Din primele cercetări a rezultat că incendiul a fost provocat de un chiştoc de ţigară aprins, aruncat la întâmplare.

La sosirea echipajelor ardeau trei stoguri de fân şi acoperişul adăpostului de animale, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi anexele gospodăreşti, conform datelor furnizate de către purtptorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Alin Găleată.

Deşi pagubele incendiului se ridică la suma de 15.000 de lei şi în incendiu au ars 5 tone de fân,  acoperişul adăpostului de animale pe o suprafaţă de aproximativ 70 metri pătraţi şi  s-au degradat pereţii adăpostului, pompierii au reuşit să salveze casa de locuit şi anexele, în valoare de aproximativ 40.000 lei.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite