De la bal la spital: un mire şi o mireasă au ajuns la spital după ce maşina cu care se întorceau de la nuntă a ajuns într-un gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 29 de ani şi proaspăta lui soţie în vârstă de 22 de ani au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier.

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 07.11, pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, cu modulul SMURD, sprijiniţi de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intervenit în urma unui accident rutier, produs pe DN 17, pe raza comunei Păltinoasa.

La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism care a ieşit în afara carosabilului şi s-a oprit în gardul unei gospodării. În maşină se aflau cinci persoane, toate conştiente, care se întorceau de la o nuntă, inclusiv mirele şi mireasa. Aceasta din urmă, în vârstă de 22 de ani, a rămas încarcerată între fiarele autoturismului.

Pompierii militari au luat măsurile specifice de siguranţă - au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, au extras victima încarcerată şi au predat-o unui echipaj SAJ.

Mirele, în vârstă de 29 de ani, şi încă un tânăr de 18 ani, au fost transportaţi la spital. Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite