Afacerist condamnat la închisoare, după ce a plătit un fost puşcăriaş să-i asasineze un rival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Suceava l-a condamnat luni pe inculpatul Iosep-Constantin Axentioi (52 de ani), din comuna Vama, la o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare pentru încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.

Magistraţii suceveni l-au obligat pe Axentioi la plata către stat a sumei de 4.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă.

La sfârşitul lunii septembrie 2015, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Iosep-Constantin Axentioi, pentru „încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni“. Axentioi este proprietar al unui gater şi al unei firme de transport.

Pe data de 13 august 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava au fost anunţaţi de Ciprian-Andrei Ţăranu, din comuna Vama, despre faptul că Iosep Constantin-Axentioi a oferit unei persoane suma de 30.000 de lei şi 10.000 de euro pentru a-l omorî. Imediat, oamenii legii au declanşat o investigaţie complexă, reuşind să descopere faptul că, la începutul lunii august 2015, Iosep-Constantin Axentioi l-a contactat de mai multe ori pe Ilie-Adrian Popescu (27 de ani), din comuna Vama, căruia i-a promis suma de 30.000 de lei, pentru a-l asasina pe Ciprian-Andrei Ţăranu, între cei doi existând un conflict pornit din cauza unor tăieri de arbori dintr-o pădure ce îi aparţine lui Axentioi. Adrian Popescu, fost puşcăriaş condamnat pentru trafic de droguri, a primit pe 12 august 2015 suma de 1.000 de lei, însă nu şi-a dus misiunea la capăt şi chiar a anunţat şi el Poliţia despre intenţiile afaceristului Iosep Axentioi. Tot el l-a anunţat şi pe Ciprian-Andrei Ţăranu, viitoarea victimă.

Astfel, în data de 27 august 2015, poliţiştii au organizat un flagrant, în care Axentioi îi dădea „criminalului plătit” suma de 1.000 de euro pentru a-l omorî pe Ţăranu, explicându-i că asasinatul trebuie să semene cu un accident  petrecut în pădure.

Astfel, în data de 27 august 2015, poliţiştii au organizat un flagrant, în care Axentioi îi dădea „criminalului plătit“ suma de 1.000 de euro pentru a-l omorî pe Ţăranu, explicându-i că asasinatul trebuie să semene cu un accident  petrecut în pădure. „Mi-a zis să merg în pădure cu el şi, în timp ce taie copacul, să-i dau în cap. A specificat să-i dau cu un lemn, pentru ca, atunci când se va face expertiză, să se vadă nu i-am dat cu alt corp contondent şi, după ce i-am dat în cap, să-l pun lângă copac, unde cade copacul, şi să-l tai cu totul, să-l dau pe el, să pară accident. Mi-a zis că la el în pădure s-au mai întâmplat trei cazuri, dar că nu s-a anchetat, nu a fost zarvă mare pe tema asta. După ce făceam toate astea, trebuia să sun la 112 şi să pară ca şi cum ar fi fost un accident“, a declarat la acea vreme Ilie Adrian Popescu.

Ciprian Andrei Ţăranu, ţinta asasinatului la comandă, a ajuns după gratii în urmă cu câţiva ani pentru că a comis o serie de infracţiuni la regimul rutier. Acesta este descris de localnici ca fiind un afacerist pasionat de off – road. Pasiunea lui pentru maşini de teren a contribuit şi ea la toată această poveste.

image

                    Ciprian Andrei Ţăranu, împreună cu mama sa. FOTO Dănuţ Zuzeac

„Dacă are bani nu înseamnă că poate să facă ce vrea. El are pădure şi mi-a interzis să intru cu maşina la el în pădure. Pentru a fi convingător a venit la mine acasă, m-a ameninţat cu pistolul, a trimis doi racheţi moldoveni să mă intimideze sau cine ştie din ce motiv. I-am găsit pe moldoveni la mine în curte, însă am reuşit să-i fugăresc”, a povestit Ciprian Andrei Ţăranu.

Criminalul plătit – un fost puşcăriaş, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de droguri

Ilie Adrian Popescu este cunoscut ca o persoană violentă în comuna Vama. În urmă cu trei ani de zile el a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru „trafic de droguri de risc” şi „complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc fără drept”. Alături de el a mai fost condamnat şi Petru Furcea (40 de ani), din judeţul Bistriţa Năsăud, care s-a ales cu trei ani şi două luni de închisoare.

image

               Ilie Adrian Popescu, „criminalul” plătit de Iosep Axentioi. FOTO Dănuţ Zuzeac

Conform celor de la DIICOT, cei doi s-au cunoscut, în 2012, într-un club din Spania, în care Popescu lucra ca bodyguard. Popescu şi Furcea au fost prinşi în flagrant în data de 11 iunie 2013, când Furcea îi aducea lui Popescu din Spania un pachet cu jumătate de kilogram de cannabis. Pentru marfa respectivă suceveanul urma să plătească 1.250 de euro. Pe lângă cannabisul lui Popescu, Furcea mai avea la el alte 340 de grame care erau pregătite pentru alţi clienţi.

Ilie Adrian Popescu a declarat în faţa anchetatorilor că l-a cunoscut pe Furcea în Spania, iar într-o zi când a fost la acesta acasă a văzut într-o cameră mai multe ghivece cu plante de cannabis. Până în momentul flagrantului, Popescu fusese monitorizat de procurorii DIICOT care au stabilit că începând cu luna mai 2013 acesta vindea cannabis în zona municipiului Câmpulung Moldovenesc, cu 20 de lei gramul.

Alte ştiri pe această temă:

Asasinat comandat de un om de afaceri din Suceava: bărbatul a plătit un fost puşcăriaş să-i ucidă rivalul şi să mascheze totul într-un accident

VIDEO Poliţia a reuşit să prevină un omor la comandă

Misterul asasinatului mafiot al unui şef PDSR, săvârşit în centrul Devei. Cum „au rezolvat” procurorii cazul complex din „Cetatea Crimei”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite