Suceava: Violenţa în familie a făcut 128 de victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Violenţa în familie a făcut 128 de victime
Suceava: Violenţa în familie a făcut 128 de victime

Jumătate dintre persoanele care au trecut prin coşmarul bătăilor în familie, în acest an, sunt copii

Poliţia le dă avertismente soţilor agresivi însă, odată întorşi acasă, aceştia continuă să-şi terorizeze familia.

Numărul femeilor şi al copiilor bătuţi de către cei care ar trebui să se numească „stâlpii familiei” a crescut comparativ cu anul trecut. Dacă în 2008, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava au fost înregistrate 87 de cazuri de violenţă domestică, în prima jumătate a  acestui an s-au făcut  nu mai puţin de 128 de plângeri.

„Noi nu dăm amendă direct pentru că, potrivit legii, violenţa în familie nu este infracţiune. Noi facem dosare penale, iar judecătorul decide dacă dă amendă administrativă sau dacă agresorul este condamnat la închisoare“, a declarat Gabriel Panţîru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din Suceava.

Femeile nu depun plângere de frică

În funcţie de gradul de violenţă şi de recidivitate, bărbaţii care-şi maltratează soţia sau copiii riscă închisoare de la unul la cinci ani sau amendă de la 200 la 1.000 de lei.

Nu întotdeauna deciziile luate de judecător sunt benefice victimelor. „Ce să vă spun, eu la Poliţie nu mă mai duc pentru că mai rău fac. Primele dăţi i-au dat lui bărbată-miu amendă, dar tot cu banii din casă a plătit-o. Se răzbuna pe mine pentru asta şi mă bătea mai rău, că de ce l-am trădat, de ce implic şi pe alţii în problemele noastre. De atunci nu mă mai duc, încerc să mă descurc cum pot. Când vine beat plec de acasă“, povesteşte Ana-Maria C., una dintre victimele agresiunilor domestice. Fără plângere şi un certificat medico-legal prin care să demonstreze actul violent autorităţile nu pot face însă nimic.

Un copil din 64 ajunge în altă familie

Din cele 128 de cazuri, jumătate reprezintă agresiunile asupra minorilor, ceea ce pune în alertă Protecţia Copilului din Suceava. Există cazuri în care ambii părinţi aplică pedepse fizice copiilor, lovindu-i cu obiecte dure ori îmbolnăvindu-i prin înfometare.  În toate aceste cazuri întervin asistenţii sociali care preiau copiii şi-i integrează în centrele de plasament ori îi încredinţează asistenţilor maternali.

Potrivit reprezentanţilor de la Protecţia Copilului, 6% din ei ajung să fie plasaţi la rude până la gradul IV, de regulă la bunici sau unchi şi doar unul din 64 ajunge să fie adoptat de altă familie.

Opt femei mor lunar în urma bătăilor

În România au murit în prima jumătate a acestui an 50 de femei, victime ale bătăilor aplicate de soţi. 4.400 de plângeri penale s-au înregistrat în toată ţara, dar alte mii de victime sunt necontabilizate. Potrivit statisticilor de la Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din judeţ, 80% din divorţuri sunt rezultatul violenţelor provocate în urma consumului de alcool ori în urma crizelor de gelozie.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite