Un tânăr fără permis de conducere a murit după ce tractorul pe care-l conducea s-a răsturnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Ş. nu poseda permis de conducere. Foto arhivă
Mihai Ş. nu poseda permis de conducere. Foto arhivă

Mihai Ș., de 22 de ani, localnic, în timp ce conducea un utilaj agricol înmatriculat în Franța, din cauza conducerii imprudente, a părăsit partea carosabilă spre stânga, răsturnându-se în albia râului Valea Seacă, peste cupola cabinei.

Ieri, la ora 15.30, pe strada Valea Seacă, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a avut loc un grav accident de circulaţie în urma căruia un tânăr a decedat.

Mihai Ș., de 22 de ani, localnic, în timp ce conducea un utilaj agricol înmatriculat în Franța, din cauza conducerii imprudente, a părăsit partea carosabilă spre stânga, răsturnându-se în albia râului Valea Seacă, peste cupola cabinei.

În urma accidentului, tânărul a fost prins sub utilaj, fiind necesară deplasarea unei autospeciale ISU pentru descarcerare. Din păcate, personalul medical de pe ambulanță, sosit la fața locului, nu a reuşit să-l salveze pe tânăr, constatând decesul lui Mihai Ş.

Potrivit poliţiştilor, Mihai Ş. nu poseda permis de conducere.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite