Un paraşutist a căzut în mulţime şi a rănit un copil, la un miting aviatic de la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salt cu paraşuta FOTO: Arhivă
Salt cu paraşuta FOTO: Arhivă

Un paraşutist care participa la un miting aviatic la Suceava a căzut, sâmbătă, în mulţime, peste un copil în vârstă de 12 ani. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cei doi sunt răniţi şi au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la spital.

Potrivit şefului ISU Suceava, colonel Ioan Burlui, incidentul a avut loc în zona de protecţia a mitingului aviatic, unde era adunată mulţimea care asista la eveniment. Şeful ISU Suceava a precizat că atât copilul, cât şi paraşutistul au primit îngrijiri medicale la faţa locului, de la echipaje SMURD.

Cei doi sunt conştienţi şi nu au leziuni la coloana vertebrală şi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Suceava. Burlui a mai spus că paraşutistul a suferit o fractură deschisă la un picior.

Mitingul aviatic de la Suceava are loc sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10.00, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă a Aeroportului „Ştefan cel Mare" din Suceava, la eveniment fiind aşteptaţi peste 50 de piloţi.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite