USV este în doliu. Profesorul Vasile Dospinescu s-a stins din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Vasile Dospinescu a fost membru al seminariilor de cercetari în ştiinţele limbajului de la Universitatea din Bordeaux,  ERSSAB şi TELANCO, referent în comisii de doctorat, de obţinere a gradului didactic I sau de acordare a titlurilor de conferenţiar şi de profesor universitar.

Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava regretă profund trecerea în nefiinţă a celui care a fost Profesor universitar doctor Vasile Dospinescu, director al Bibliotecii USV  şi membru marcant al comunităţii academice sucevene.

"În aceste momente de adâncă durerere, transmitem condoleanţe şi întreaga noastră compasiune  familiei îndoliate", au transmis reprezentanţii Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava.

Născut pe 9 mai 1945, Profesorul Vasile Dospinescu a făcut studii gimnaziale la Liceul „Constantin Negruzzi”, apoi studii liceale la Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi. A studiat limba şi literatura franceză şi limba şi literatura română la Universitatea „Al. I. Cuza” din acelaşi oraş, universitate unde şi-a susţinut şi teza de doctorat, intitulată „Semiotică şi discurs didactic”, în domeniul lingvisticii generale.

După ce, la începutul carierei, a fost profesor de limba franceză la Liceul „Mihai Eminescu” din Iaşi  şi după o scurtă, dar remarcabilă activitate de traducător, Profesorul Vasile Dospinescu şi-a legat destinul de evoluţia Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava: ca asistent, apoi ca lector, conferenţiar şi, în cele din urmă, ca profesor al acestei Universităţi, Profesorul Dospinescu a desfăşurat o intensă activitate didactică şi ştiinţifică.

A publicat numeroase cărţi şi articole de referinţă în domeniul lingvisticii franceze şi româneşti, apreciate de reputaţi cercetători din ţară şi din străinătate. A predat cu pasiune şi cu un farmec indiscutabil cursuri şi seminarii de limba franceză multor generaţii de studenţi şi masteranzi. A coordonat cu profesionalism numeroase lucrări de grad şi şi-a asumat în ultimii ani conducerea de teze de doctorat.

Profesorul Vasile Dospinescu a fost un adevărat mentor pentru mulţi dintre colegii săi mai tineri, care i-au admirat întotdeauna echilibrul, simţul umorului, simţul măsurii şi, în cel mai înalt grad, calitatea pregătirii ştiinţifice – vorbea limba franceză mai cu miez, mai corect şi mai nuanţat decât mulţi dintre francezii înşişi, fie ei şi profesori universitari.

"Dincolo de prestigiul didactic şi ştiinţific al domnului profesor univ. dr. Vasile Dospinescu, vor rămâne întotdeauna în amintirea colegilor zâmbetul său de bon vivant, enunţurile sintetice prin care-şi exprima iubirea nemăsurată pentru băieţii lui şi tandreţea nemărginită pentru soţia lui, gesturile mărunte de generozitate cotidiană faţă de cei din jur. Să împrumutăm titlul unei emisiuni celebre a unui alt profesor, pe care domnul profesor univ. dr. Vasile Dospinescu îl cunoştea şi îl admira, şi să ne luăm rămas bun: Merci, professeur!", au transmis reprezentanţii USV Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite