Bucovina, în preferinţele turiştilor. Află ce-i atrage pe români în nordul ţării
0
Circa 20.000 de turiști s-au cazat în luna decembrie în pensiunile, vilele și hotelurile din județul Suceava în ultima lună a anului trecut. Numărul lor este cu 40% mai mare față de luna noiembrie și cu 14,3% mai mare față de luna decembrie din 2010.
În luna decembrie 2011 în judeţul Suceava au fost deschise 202 structuri de cazare pentru turiști, cu 50,7% mai multe decât în luna noiembrie şi cu 23,2% mai multe decât în luna decembrie a lui 2010. Astfel că, la nivelul județului turiştii au avut la dispoziție circa 7.500 paturi, cu 23,0% mai multe decât în luna noiembrie, dispuse în 3.638 camere.
Potrivit reprezentanților Direcției Județene de Statistică Suceava, cele mai căutate au fost în această perioadă pensiunile, cu un procent de aproape 40%. "Clasificând numărul de structuri de primire turistică deschise în luna decembrie 2011 pe zone turistice, staţiunile din zona montană deţin primul loc cu 46,5%, urmate de zona <alte localităţi şi trasee turistice> cu 29,7%, staţiunea balneară Vatra Dornei cu 15,4% şi municipiul Suceava cu 8,4% din totalul număr de locuri de cazare", susțin reprezentanții DJS Suceava.
Bucovina a bătut în premieră Valea Prahovei la turismul de Sărbători
19.213 turiști s-au cazat în luna decembrie în pensiunile,
vilele și hotelurile din județul Suceava în ultima lună a anului trecut.
Numărul lor este cu 40% mai mare față de luna noiembrie și cu 14,3% mai
mare față de luna decembrie din 2010. Dintre aceștia, 95,1% sunt turişti români şi 4,9% turişti străini.
În luna decembrie 2011 numărul de sosiri ale turiştilor români a fost de 18.274 persoane, cu 40,6% mai mulţi faţă de luna noiembrie şi cu 13,7% mai mulţi faţă de decembrie 2010.Cei mai mulți dintre aceștia s-au cazat în hotelurile și pensiunile de 2 stele, respectiv 36,2%, în cele de trei stele cazându-se 34,8%, în timp ce la patru stele s-au cazat puțin peste 23% dintre turiști.
Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.