Trei ani de puşcărie pentru agentul de poliţie sucevean care fura ţigări din camera de corpuri delicte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent al Poliţiei oraşului Gura Humorului a fost condamnat ieri de Curtea de Apel Suceava la trei ani de puşcărie. Dumitru Drelciuc urmează să fie luat de acasă de foştii săi colegi şi încarcerat pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Bărbatul a fost găsit vinovat pentru faptul că a furat 81.161 de pachete de ţigări de contrabandă depozitate în camera de corpuri delicte a Poliţiei Gura Humorului. Faptele s-au petrecut în perioada ianuarie - august 2010, când Drelciuc era gestionar al bunurilor aflate în camera de corpuri delicte.

Citeşte şi:
Ţigări de contrabandă, în pereţii vagonului restaurant al trenului Moscova-Sofia

Dosare penale la Suceava din cauza ţigărilor de contrabandă

Poliţistul a falsificat 109 procese verbale de predare-primire întocmite fictiv către o firmă care se ocupa cu distrugerea ţigaretelor şi despre care anchetatorii au aflat ulterior că era dizolvată, întreaga activitate fiind preluată de o altă societate din Bucureşti. Ţigările furate din camera de corpuri delicte au fost vândute de agentul Dumitru Drelciuc.

Urmărit de poliţiştii de frontieră şi prins cu ţigări de contrabandă FOTO

Prejudiciul s-a ridicat la 777.704 lei, bani pe care poliţistul a fost obligat de instanţă să-i achite către IPJ Suceava. Bărbatul este acuzat şi de alte infracţiuni, pe numele său existând atât dosare penale în instanţă, cât şi în lucru la procurori.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru a afla ultimele ştiri din oraş.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite