Taxe surpriză pentru studenţii suceveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a fi absolvenţi cu acte în regulă, tinerii plătesc sute de lei în plus Universităţii
Pentru a fi absolvenţi cu acte în regulă, tinerii plătesc sute de lei în plus Universităţii

Absolvenţii specializărilor provizorii de la „Ştefan cel Mare“ plătesc între 600 şi 1.000 de lei pentru comisiile de licenţă. Tinerii sunt nemulţumiţi că află cu întârziere, de la prieteni, despre taxele care ar fi trebuit anunţate încă de la înscriere.

Studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare“ Suceava (USV) înscrişi la specializările autorizate provizoriu trebuie să scoată din buzunar între 600 şi 1.000 de lei pentru a putea susţine examenul de licenţă.

Aceştia sunt nemulţumiţi atât de suma solicitată, pe care o consideră foarte mare, cât şi de faptul că nu au fost anunţaţi că vor fi puşi la plată în momentul înscrierii. Iulia Guşă a absolvit Facultatea de Istorie şi Geografie, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, autorizată provizoriu, în 2009. A aflat în anul II de studii, de la colegii din promoţia anterioară, că va avea de plătit 1.000 de lei pentru susţinerea lucrării de licenţă.

„Eu măcar eram la buget, dar colegii mei au plătit trei ani la rând o taxă de studii de 2.000 de lei, iar pentru a susţine licenţa încă 1.000 de lei“, a spus Iulia Guşă. Mai mult decât atât, ea şi colegii săi au trebuit să meargă personal la Timişoara, de unde era comisia de examen, ca să-şi ridice diplomele, la un an de la absolvire.

„Am aflat acum, în anul III, de la un prieten. Nu mi se pare mare. În trei ani aş fi putut să strâng banii, dacă aş fi ştiut de ea“, a spus Lucian S., student la Comunicare şi Relaţii Publice, Facultatea de Litere.

Taxele, ascunse la înscriere

Studenţii nu contestă faptul că acele comisii externe care vin la USV în perioada sesiunilor de licenţă trebuie plătite, dar reclamă problema de comunicare dintre ei.

„Informaţia există, însă nu este stipulată în contractul de studii. Acesta este elaborat la nivel de universitate şi cuprinde informaţii generale“, a declarat Mircea Diaconu, decanul Facultăţii de Litere.  Acesta a menţionat că doar în cazul specializării Comunicare şi Relaţii Publice, unde sunt înscrişi circa 40 de studenţi în fiecare promoţie, a fost necesară o comisie externă pentru examenul de licenţă, iar taxa este de 800 de lei. În cazul celorlalte trei specializări autorizate provizoriu s-au constituit comisii cu profesori de la USV.

Specializări autorizate provizoriu
Oferta USV pentru anul universitar în curs cuprinde 61 de programe de studii de licenţă pentru cursurile de zi şi ID. 25 sunt autorizate provizoriu şi restul de 36 sunt acreditate. Dacă în cadrul facultăţii nu există alte specializări din acelaşi domeniu cu programul de licenţă autorizat provizoriu, studenţii vor fi nevoiţi să plătească o comisie din exteriorul universităţii care să-i examineze.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite