Tânăr de 19 ani, în stare gravă după ce a fost înjunghiat de un coleg de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Un elev în vârstă de 17 ani a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat în inimă un alt elev în vârstă de 19 ani, în faţa Grupului Şcolar din oraşul sucevean Solca, în urma incidentului victima fiind rănită grav, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Gabriel Panţiru, a declarat, miercuri, că un tânăr în vârstă de 19 ani, din Solca, elev în clasa a XII-a la Grupul Şcolar din oraş, a fost lovit cu un cuţit în zona inimii, marţi seară, în timp ce se afla pe trotuarul din faţa unităţii de învăţământ. Agresorul are 17 ani, fiind elev în clasa a X-a la aceeaşi şcoală.

Tânărul de 17 ani care şi-a înjunghiat colegul a fugit de la locul agresiunii, fiind prins apoi de poliţişti. El a fost reţinut şi dus în arestul Poliţiei Suceava, urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

În urma incidentului, elevul înjunghiat a suferit o plagă în dreptul inimii, fiind supus unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi salvată viaţa. Concluziile preliminarii ale examinării medico-legale atestă „primejdia directă şi imediată asupra vieţii victimei", a mai precizat sursa citată.

Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, agresorul fiind cercetat pentru tentativă de omor calificat.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite