Sute de suceveni participă la mitingul de la București

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 100 de suceveni au plecat azi dimineață cu autocarele într-un cadru organizat de PNL Suceava. Alte sute au plecat pe cont propriu cu mașini personale sau cu trenul.

Sucevenii vor participa și ei la mitingul de la București organizat azi de liderii USL. Numărul protestatarilor se ridică la câteva sute spun politicienii locali.

„Noi am plecat cu 100 de membrii ai PNL Suceava, iar alți 100 neafiliați. Românilor le-a ajuns cuțitul la os. Luptăm pentru toți românii pentru a-i înlătura pe cei care țin cu dinții de scaunele de la putere”, ne-a spus Alexandru Băișanu, liderul PNL Suceava.

Astfel, sucevenii sunt acum în drum spre București după ce au plecat în această dimineață cu autocare, microbuze sau cu trenul spre capitală.

Vezi și:

FOTO Sucevenii au ieșit din nou în stradă aseară și au ars fotografii cu președintele Traian Băsescu, Emil Boc și Elena Udrea

FOTO Sucevenii au ieșit din nou în stradă. De această dată în număr mult mai mare

FOTO Proteste tacite împotriva președintelui Traian Băsescu la Suceava

În ceea ce-i privește pe membrii PDS Suceava, aceștia nu au avut parte de o deplasare organizată, fiecare plecând la miting pe cont propriu, după cum au spus liderii PSD Suceava.

Protestele din municipiul Suceava nu s-au oprit. Dacă aseară circa 150 de suceveni au ieșit din nou în stradă și au protestat plimbându-se prin oraș, astăzi la ora 16.00 este așteptat să aibă loc un alt protest în fața Prefecturii Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite