Sute de mistreţi sunt vaccinaţi cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Sanitar-Veterinară Suceava îi vaccinează pe mistreţi pentru a evita îmbolnăvirea animalelor din gospodăriile aflate la graniţa cu Ucraina. Mai exact, veterinarii au împânzit pădurile de la frontieră cu peste 500 de momeli vaccinale împotriva pestei porcine.

„Momelile au fost puse în spaţiile unde ei se hrănesc timp de mai multe zile, pentru o vaccinare în masă. Aceasta este prima etapă din planul pe acest an, mai sunt două tranşe de vaccinare, una în iunie-iulie şi una în octombrie-noiembrie“, a declarat Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Acesta a precizat că în urma campaniei, sute de mistreţi vor fi salvaţi de pesta porcină, iar animalele din gospodăriile sucevenilor se vor afla în afara oricărui pericol. „Se întâmplă ca porcii sălbatici să se corcească cu cei domestici, iar dacă unul reuşeşte să intre în sat, atunci se poate declanşa o epidemie“, a declarat Victoria Petruţ, medic veterinar.


3.000 de porci imunizaţi


Această campanie face parte dintr-un proiect co-finanţat de Uniunea Europeană şi vizează înlăturarea riscului epidemiologic la graniţa de nord-est a ţării. Şefii DSV vor primi în cele trei etape în jur de 3.000 de vaccinuri, în valoare totală de 6.000 de euro.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite