Sucevenii vor fi consultați de săptămâna viitoare în privința problemei maidanezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria nu mai deţine niciun adăpost pentru câinii fără stăpân foto: arhivă
Primăria nu mai deţine niciun adăpost pentru câinii fără stăpân foto: arhivă

Primăria Suceava va lansa săptămâna viitoare o consultare publică privind soluţionarea problemei câinilor fără stăpân, iar până la mijlocul anului va fi construit şi un nou adăpost pentru maidanezii din municipiu.

Indiferent dacă va fi sau nu promulgată în forma actuală Legea privind câinii comunitari, primarul Sucevei, Ion Lungu, este decis ca în acest an să soluţioneze problema câinilor fără stăpân din municipiu. El a explicat că până în luna iunie va fi construit încă un adăpost pentru câinii comunitari care vor fi adunaţi de pe străzi, iar până atunci se va şti şi opinia populaţiei municipiului privind gestionarea acestora.

Astfel, de săptămâna viitoare se începe consultarea populaţiei prin intermediul asociaţiilor de proprietari, preşedinţii asociaţiilor de proprietari urmând să distribuie locatarilor chestionare care vor fi apoi colectate în urne.

Premieră pe ţară: referendum pentru maidanezi la Suceava

Prin aceste chestionare sucevenii vor trebui să se pronunţe dacă doresc ca aceşti câini să fie strânşi de pe străzi, sterilizaţi şi îngrijiţi în padocurile municipalităţii, dacă doresc ca după sterilizare câinii să fie din nou lăsaţi liberi în municipiu, dar şi dacă sunt de acord cu eutanasierea câinilor bolnavi, periculoşi sau agresivi.

Maidanezii, condamnaţi la moarte de către guvernanţi! Iubitorii de animale din Suceava se întreabă "Cu ce bani va fi pusă în aplicare legea?"

Rezultatul consultării publice urmează să fie anunţat la sfârşitul lunii februarie, iar la sfârşitul lunii martie se va finaliza şi acţiunea de identificare a câinilor fără stăpân din municipiu, urmând ca apoi să fie pusă în aplicare strategia de soluţionare a acestei probleme stabilită în urma consultării publice.

Imagini horror dintr-un adăpost de câini

În prezent, în municipiul Suceava sunt aproximativ 3.000 de câini fără stăpân, din care 1.500 sunt în adăpostul municipalităţii, iar restul pe străzi.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite