Sucevenii trec strada pe zebre invizibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii traversează strada pe o trecere de pietoni nemarcată şi îşi pun viaţa în pericol
Copiii traversează strada pe o trecere de pietoni nemarcată şi îşi pun viaţa în pericol

Majoritatea trecerilor de pietoni nu sunt marcate ori şi-au pierdut vopseaua sub acţiunea ploilor şi a roţilor maşinilor. Lipsa marcajelor a făcut ca, în ultima lună, să se înregistreze 45 de accidente în care şoferii n-au acordat prioritate celor care traversau strada în mod regulamentar.

Pe strada Mărăşeşti, în  cea mai aglomerată intersecţie semaforizată din oraş, cea din faţa Catedralei, trei din cele patru zebre sunt nemarcate, iar la unul dintre semafoare lipseşte culoarea verde pentru pietoni.

„Cei de la Primărie au avut timp toată vara să marcheze strada şi să repare semaforul, dar sunt indiferenţi. Este periculos pentru noi“, ne-a declarat Iulia Stroescu, profesoară.

În faţa Şcolii Generale 3 din municipiu, unde învaţă sute de elevi, zebrele şi-au pierdut de mult timp culoarea albă şi au devenit invizibile. În plus, cocoaşele care-i obligau pe şoferi să încetinească s-au tocit şi aproape că nu mai există.

Ploaia e de vină

„Vom începe cât de curând să marcăm străzile. Singurul impediment este vremea. Din cauza ploii vopseaua nu se poate usca şi nu ar avea sens“, a spus Viorel Seredenciuc, viceprimarul oraşului.  În aceste condiţii, pietonii trec strada pe baza amintirilor. Lipsa marcajelor îi derutează însă pe şoferi care nu încetinesc când se apropie de zebre şi pun în pericol viaţa celor care părăsesc trotuarul.

„Au avut loc 45 de accidente cauzate de neacordarea priorităţii la trecerea de pietoni. A rezultat un deces, 6 persoane au fost accidentate grav şi 40 uşor“, ne-a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ  Suceava.

Natalia Ştirbu, contabil: Strada nu este marcată.  Semaforul nu funcţionează şi noi ne strecurăm printre maşini. E foarte periculos.

Rodica Chelaru, pensionară: Trebuie să o însoţesc zilnic pe nepoata mea la şcoală pentru că doar aşa putem sta liniştiţi că nu păţeşte ceva.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite