Sucevenii au depus dosare peste limită la „Casa Verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenția pentru Protecția Mediului a înregistrat 902 dosare, cu o valoare de 5.416.217 lei, din care 701 sunt pentru panouri solare, 192 pentru centrale termice şi nouă pentru pompe de căldură geotermală.

Sucevenii au solicitat în număr mare finanţare pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Suma alocată judeţului nostru, 3.175.296 lei, a fost epuizată cu circa două săptămâni înainte de termenul limită impus de programul „Casa Verde“, însă Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Suceava a continuat să înregistreze cererile până pe 15 iulie. 

Avem la un total de 902 dosare, cu o valoare de 5.416.217 lei, din care 701 sunt pentru panouri solare, 192 pentru centrale termice şi nouă pentru pompe de căldură geotermală. Sunt şanse să primim o suplimentare de fonduri pentru că în alte judeţe au mai rămas fonduri“, a declarat Iluţă Cocriş, şeful APM Suceava, precizând că realocarea de fonduri urmează să aibă loc zilele acestea.

Finanţarea se acordă după criteriul „primul venit, primul servit“, iar un solicitant poate beneficia de până la 6.000 de lei pentru achiziţionarea panourilor solare sau pentru o instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi ori biomasă şi de maximum 8.000 de lei în cazul pompelor de căldură. După aprobarea dosarului iniţial, beneficiarul trebuie să încheie un contract de execuţie cu o firmă de specialitate, la alegere, îşi face investiţia, iar după ce trimite toate facturile şi chitanţele banii îi vor fi decontaţi de Fondul de Mediu.

Anul trecut am avut 459 de dosare, din care au fost aprobate 412, iar 353 de beneficiari au semnat contractele. Dintre acestea, 159 sunt depuse deja pentru decontare. Este un bilanţ foarte bun. Cei care au depus dosarele în această ediţie a programului vor primi răspunsurile în toamnă, pentru că evaluarea durează“, a spus Iluţă Cocriş.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite