Sucevenii, lăsaţi pe întuneric de reţelele vechi de iluminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strazile orașului au rămas în întuneric
Strazile orașului au rămas în întuneric

Edilii vor face modernizări abia în 2011, când vor să atragă fonduri europene. Până atunci, locuitorii oraşului vor avea de înfruntat penele tot mai dese de curent electric. Între timp, locuitorii din Burdujeni şi Obcini sunt nevoiţi să circule cel puţin o dată pe săptămână prin beznă din cauza penelor de curent repetate. 

Periodic câte o zonă a municipiului rămâne în pană de curent. Din Burdujeni şi până în Obcini nu există zonă a oraşului în care, timp de câteva ore pe săptămână, sucevenii să nu rămână în întuneric.

 „M-am obişnuit cu întunericul. Cred că anul ăsta am stat de vreo patru ori aşa căci nu funcţiona iluminatul stradal. Ce să-i faci, nu poate fi totul perfect“, a declarat Iulian Rotaru, constructor.

Şefii primăriei sunt la curent cu problemele cetăţenilor, dar spun că nu pot rezolva într-un timp foarte scurt defecţiunile vechi de ani buni.

Licitaţie amânată

„Din păcate, sistemul este vechi, aşa cum l-am preluat de la E.ON şi deseori apar avarii. Probleme sunt şi în Obcini, unde mai multe străzi au rămas fără iluminat public. Pe cei de la E.ON nu i-a interesat modernizarea reţelei, motiv pentru care vom încerca concesionarea acesteia către alte firme“, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Deşi sistemul se defectează des, iar sucevenii fac zeci de reclamaţii în fiecare săptămână, edilii n-au reuşit încă să găsească o firmă care să întreţină sistemul de iluminat public şi să-l modernizeze. În plus, termenul organizării unei licitaţii a fost prelungit până în 2011. Până la această dată  şefii municipalităţii vor să atragă primele fonduri europene. 

„Deocamdată am amânat licitaţia deoarece parţial iluminatul public este prins în Programul Operaţional Regional, mai exact este vorba de bulevardul principal“, a declarat edilul Sucevei.

„S-ar părea că mai sunt economii la acest capitol pe alte bugete, de la alte primării, şi intenţionăm să facem şi restul iluminatului pe fonduri europene. Proiectul este făcut, există un studiu de fezabilitate, sunt aprobaţi indicatorii tehnico-economici. Aşteptăm să vedem economiile care se fac pe axe şi încercăm să promovăm şi întregul iluminat public al municipiului Suceava pe fonduri europene. De asta, deocamdată stăm în stand-by“, a adăugat primarul.

Au preluat un sistem învechit
În primăvara lui 2009 municipalitatea suceveană a preluat de la E.ON, contra sumei de 500.000 de lei, reţeaua electrică de iluminat stradal urban cu scopul de a o supune lucrărilor de modernizare, care să includă înlocuirea conductorilor, stâlpilor şi lămpilor, precum şi folosirea de becuri economice cu elemente de temporizare. Sistemul este format din 229,04 kilometri de reţea, stâlpi, lămpi şi transformatoare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite