Suceava: Sucevenii de la sate clădesc munţi de gunoaie după case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Sucevenii de la sate clădesc munţi de gunoaie după case
Suceava: Sucevenii de la sate clădesc munţi de gunoaie după case

Şefii Rosal spun că adună cu greu gunoiul din judeţ, din cauza personalului şi a autoutilitarelor insuficiente.

Închiderea gropilor de gunoi din zona rurală a Sucevei le-a adus numai necazuri localnicilor. Oamenii de la sate se plâng că sunt nevoiţi să arunce resturile menajere în spatele casei, din cauză că nu mai au voie la vărsătoare.

Mulţi suceveni nu respectă însă interdicţia şi scapă de gunoi tot la vechea groapă. Inspectorii de Mediu au amendat până acum 25 de persoane surprinse în localităţi din judeţ în timp ce aruncau deşeurile şi au dat opt avertismente. Valoarea totală a sancţiunilor pe care trebuie să le plătească sucevenii „prinşi în offside“ se ridică la 365.000 de lei. 

Locuitorii din zona rurală speră ca gropile să fie redeschise totuşi, măcăr temporar. Oficialii de la Mediu spun însă că este imposibil, pentru că ar încălca o normativă a Uniunii Europene. „Conform unei reglementări UE valabile în toată ţara, termenul final de închidere şi reabilitare a spaţiilor de depozitare comunale a fost 16 iulie 2009. Dintre cele 143 de gropi care nu respectau standardele ecologice, 132 sunt deja închise, iar restul sunt în proces de închidere“, a declarat Mihaelnua Croitoru, director coordonator al Comisariatului Regional al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava.

Rosal nu face faţă

Teoretic, conform unor normative impuse de Uniunea Europeană, 114 primării dintre cele 143 existente în judeţ au încheiat contracte cu firma de salubritate Rosal, prin care aceasta se obliga să le transporte deşeurile la singura groapă de gunoi omologată în Suceava, cea de la Fălticeni.

În practică, muncitorii Rosal apucă rar să mai treacă şi prin zona rurală. „Nu avem decât zece maşini care nu fac faţă cererilor în oraş, darămite în satele din jur. Nici personalul nu este suficient, avem câte doi oameni pe maşină. Mergem săptămânal să colectăm deoarece noi am dus containere, iar oamenii le folosesc“, a explicat Adrian Niculescu, directorul firmei Rosal, singura din Suceava omologată să presteze servicii de salubrizare.

Unii localnici din satele aflate în jurul Sucevei înţeleg problema Rosal şi aleg să scape de gunoi poluând câmpurile. „Nu mi se pare normală această regulă. Cu siguranţă nu sunt destui oameni la salubritate în oraşe la câtă mizerie este, dar să mai meargă şi prin sate să colecteze gunoi. La mine la ţară fiecare se descurcă cum poate, înşiră gunoiul pe câmp sau îi dă foc“, spune Adrian Negru, localnic din Udeşti.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite