Suceva: Un minor în vârstă de 14 ani acuzat de tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Bolohan se luptă între viaţă şi moarte din cauza loviturii primite la cap din partea minorului S.P., miercuri seara.

Un minor în vârstă de 14 ani este cercetat pentru tentativă de omor după ce i-a dat cu un par în cap unui bătrân din localitatea Frumoasa. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Suceava, miercuri seară, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Moara au fost sesizaţi prin 112 că Mircea Bolohan, de 69 ani, s-a întors la domiciliu acuzând dureri în zona capului, fiind confuz şi incoerent.

În dimineaţa zilei de luni, acesta a plecat de la domiciliu cu atelajul hipo, încărcat cu baloţi de paie, în oraşul Gura Humorului, întorcându-se acasă marţi seara. „Starea pacientul este foarte gravă. După operaţie ar fi trebuit să-şi revină, însă el este în continuare în comă şi răspunde doar stimulilor dureroşi. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte starea sa de sănătate”, a declarat Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava.

Mircea Bolohan a fost transportat la Spitalul judeţean Suceava, unde a fost diagnosticat cu hematon intracerebral, iar la scurt timp a intrat în comă de gradul patru, fiind supus unei intervenţii chirurgicale deşi nu prezenta pe suprafaţa corpului urme vizibile de leziuni. În urma cercetărilor s-a stabilit că marţi, pe fondul unui conflict spontan, bătrânul a fost lovit cu o bâtă în zona capului de minorul S. P., de 14 ani, din comuna Şcheia.

Băiatul urmează să fie supus unei expertize pishiatrice pentru a se stabili starea mintală a acestuia. Dosarul tentativei de omor a fost predat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care încearcă acum să stabilească dacă minorul este bolnav mintal.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite