Stiri din Suceava

Suceava a pierdut circa 20.000 de localnici în ultimii 10 ani

3 februarie 2012, 09:35 |  Autor: Georgeta Cîrstean | 

Cuvinte cheie: Suceava, recensamant 2011, populatie, date provizorii,

Populaţia la nivel naţional, după recensământul din 2011

Populaţia la nivel naţional, după recensământul din 2011

 

Potrivit datelor provizorii ale recensământului realizat spre sfârșitul anul trecut, municipiul Suceava are cu circa 20.000 de locuitori mai puțin față de acum 10 ani, în timp ce județul are cu 95.000 de locuitori mai puțini.

Potrivit datelor adunate de recenzorii suceveni, județul Suceava are în prezent 614.451 locuitori, față de 709.452 câți erau în urma recensământului din anul 2002. Astfel, județul Suceava este al șaptelea județ din țară după numărul cel mai mare de locuitori, 590.741 fiind de etnie română, 11.858 de locuitori sunt romi, 5.698 s-au declarat ucraineni, 1.717 ruso-lipoveni, 699 de germani, 178 de maghiari și doar 32 de turci.

Suceava recenzată 100%

La nivelul municipiului Suceava, numărul locuitorilor a scăzut de la 105.865 în anul 2002 la 86.282 de persoane în prezent. Pe locul al doilea se află în continuare pe locul al doilea dintre municipiile din județ după numărul de locuitori cu toate că a scăzut de la 29.787 locuitori în 2002, la 24.619 în prezent. Rădăuțiul avea acum 10 ani 27.633 locuitori, în prezent ajungând la doar 22.145 de locuitori. Municipiul Câmpulung Moldovenesc s-a redus cu 3.936 de locuitori, acum numărând 16.105 locuitori, în timp ce la Vatra Dornei locuiesc 13.659 de persoane, cu 2.662 mai puține.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Câţi oameni fără Dumnezeu s-au declarat în Alba la recensământul din 2011

    Cifrele recensământului din 2011, ne arată o creştere a numărului de persoane care se declară î ...

    Judeţul Giurgiu, printre ultimele din ţară după recensământul de anul trecut

    Rezultatele provizorii ale recensământului din octombrie 2011 arată că populaţia stabilă a jude ...

    ALBA Romano-catolicii s-au înjumătăţit în 20 de ani. Ortodocşii, mai puţini cu 70.000

    Cifrele recensământului din 2011, ne arată că din cauza schimbărilor demografice din Alba au av ...

    În 9 ani, populaţia judeţului Vaslui a scăzut dramatic

    Potrivit rezultatelor provizorii ale Recensământului din 2011, populaţia judeţului Vaslui a scă ...

    Orădenii, pe cale de dispariţie! Peste 20.000 de locuitori au părăsit oraşul

    Dacă estimările din 2009 arătau că urbea de pe Criş avea circa 204.000 de locuitori, recensămâ ...

    Află cu cât a scăzut populaţia judeţului Gorj

    Recensământul care s-a încheiat de curând ne-a dezvăluit o realitate tristă: numărul gorjenilor ...

    Rezultate provizorii Recensământ. Află cu cât a scăzut populaţia judeţului în zece ani

    Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2011 a dat publicităţii, ieri, ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole