Suceava : Bebeluş luat de pe trecere cu tot cu cărucior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul era începător şi mergea cu viteză la orele 20.00, când a luat din plin pe mama şi pe copilul de 8 luni.

Pe strada Mărăşeşti din Suceava era să se petreacă aseară o tragedie. Un bebeluş de 8 luni, plimbat de către mama lui în cărucior a fost luat din plin de o maşină VW Polo care mergea cu mare viteză.

Băieţel de 7 ani înghiţit de ape! Scafandrii îl caută de aseară!

Maria P. De 28 de ani trecea în acele secunde zebra şi se afla în drum spre casă, când Arcadie Onioi de 22 de ani din Comăneşti a venit în trombă şi a intrat direct în pietoni.

“În urma accidentului, şoferul a coborât din maşină şi a dus de urgenţă mama şi copilul la Urgenţe, după care s-a întors la locul faptei. Acesta a fost dus la spital, unde i s-au prelevat probe de sânge pentru a vedea alcoolemia”, a decalrat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie, Suceava.

Pus la aparatul etilotest, şoferul a arătat faptul că nu consumase băuturi alcoolice şi că a făcut accidentul din neatenţie şi vitezomanie. Acesta luase permisul de puţin timp şi riscă dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

“La ora aceea erau mai mulţi oameni pe stradă, când am văzut ce s-a întâmplat am sunat repede la 112, credeam că copilul este mort, deoarece nu mai plângea”, povesteşte Adela, ospătăriţă la un local din zonă.

O altă cauză a accidentului, susţinută de şofer este faptul că o altă maşină i-a obturat vizibilitatea pe banda a doua şi nu a mai avut timp să vadă căruciorul şi mama.

Medicii spun că  bebeluşul norocos nu are leziuni prea grave, deoarece se afla în căruţ în momentul accidentului, însă se află sub supravegherea atentă a medicilor.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite