Suceava: Weekend prelungit pentru muncitorii ISPA (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă sunt în întârziere cu lucrările, se pare că muncitorii îşi permit să plece acasă de joi seară, aşa cum procedau anul trecut.

Pe strada Calea Unirii, în apropierea pasarelei CFR, muncitorii ISPA au săpat gropi uriaşe pentru a înlocui conductele de canalizare. Chiar dacă sunt în întârziere cu lucrările, iar disconfortul creat sucevenilor care circulă zilnic prin acea zonă este considerabil, muncitorii îşi permit să-şi ia în continuare weekend-uri prelungite, aşa cum procedau anul trecut.



Azi dimineaţă cele două şantiere din Burdujeni erau pustii, utilajele fiind trase pe dreapta.

Pe noi ne deranjează glodul care s-a întins aici. Eu şi cu colegii mei din Burdujeni venim pe jos la muncă şi ajungem înglodaţi până în gât”, ne-a spus Dorel Munteanu, lucrător comercial.

image



Programul ISPA trebuia finalizat până pe 31 decembrie 2010, însă Primăria Suceava a decis prelungirea lucrărilor până la mijlocul acestui an. În aceste şase luni se vor finaliza lucrările restante şi vor fi realizate probele tehnologice.

image



În acest an se va lucra la reţelele de apă din Burdujeni sat, Sfântul Ilie şi Zamca, iar apoi vor fi reabilitate zonele afectate. Pe străzile Ostra, Viitorului şi Măgura, din cartierul Obcini, se vor continua lucrările de modernizare a reţelei de canalizare, la fel ca şi în zona Serelor, în George Enescu şi pe Calea Unirii.

image
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite