Suceava: Victimă încarcerată la Dănila la prima oră a dimineţii (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina de la descarcerare este dotată cu tot ce-i trebuie pentru a salva viaţa suceveanului
Maşina de la descarcerare este dotată cu tot ce-i trebuie pentru a salva viaţa suceveanului

Pompirii şi descarcerarea abia au ajuns la faţa locului şi încearcă să salveze viaţa bărbatului prins între fiarele contorsionate.

UPDATE, ora 8.45: “Când a ajuns echipa noastră  acolo victima era deja scoasă din maşină şi a fost preluată imediat de ambulanţă. Nu a fost nevoie de intervenţia descarceratorilor”, a menţionat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Înspectoratului Situaţiilor de Urgenţă.

Medicii spun că acesta se află încă în stare de şoc.

“Are fractură ale membrelor, traumatism toracico abdominal şi rămâne să vedem dacă are ruptură de spilină”, a declarat Tiberiu Brădăţan, medic urgentist.

Acum un sfert de oră, o maşină a pierdut direcţia de mers din cauza vitezei, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un tir.

Personalul de la descarcerare încearcă să salveze viaţa victimei încarcerate în automobilu, pentru a o transporta la spital. Nimeni nu poate spune deocamdată cât de gravă este situaţia şi dacă bărbatul prins în maşină va scăpa cu viaţă.

Şoferul de pe tir nu a păţit nimic iar aurospeciala de la SMURD este şi ea la faţa locului.

Accidentul s-a produs în localitatea Dănila, aflată la 17 kilometri distanţă de Suceava.

Vom reveni cu amănunte!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite