Suceava: Valutist prins în timp ce schimba bani în Piaţa Centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii valutistului au fost confiscaţi de poliţişti
Banii valutistului au fost confiscaţi de poliţişti

Dumitru Cozmanciuc s-a ales cu două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei şi cu toţi banii care îi avea la el confiscaţi, respectiv 1.520 lei, 900 USD şi 1.440 euro. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „exercitare fără drept a unei profesii”.

Totul s-a petrecut ieri, în timp ce valutistul Dumitru Cozmanciuc a încercat să îi schimbe unei persoane suma 150 de euro, oferindu-i în schimb 633 de lei. Odată ce cadrele Biroului de Combaterea a Fraudelor Vamale i-au cerut să se legitimize, valutistul a încercat să fugă.

„În momentul legitimării, Dumitru C., sub pretextul că vorbeşte la telefonul mobil, a fugit, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia, fiind prins şi imobilizat în faţa Bisericii <Sf. Dumitru> şi  condus la sediul IPJ Suceava”, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

În urma verificărilor poliţiştii au mai găsit asupra valutistului 1.520 lei, 900 USD şi 1.290 euro, sume ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

“Cel în cauză, a fost sancţionat conform Legii 12/90 R, cu amendă de 1.500 lei pentru schimb ilegal de valută şi amendă în cuantum de 500 lei pentru refuz de legitimare conform Legii 61/91 republicată, fiind dispusă totodată confiscarea sumei de 150 euro, supusă schimbului”, a mai spus Gabriel Panţiru. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „exercitare fără drept a unei profesii”.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite