Suceava: Un bistriţean a bătut un poliţist şi a dispărut fără urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu două zile Dumitru G., în vârstă de 27 de ani din localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud a fost oprit de poliţiştii suceveni pentru un control în trafic, iar acţiunea s-a terminat prost atât pentru oamenii legii cât şi pentru şoferul fugar.

Pe 27 august un echipaj al Poliţiei Rutiere împreună cu doi lucrători din cadrul Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP) au făcut o acţiune pe linia respectării de către conducătorii de vehicule a greutăţii maxime admise pe drumurile publice.


„În timp ce se deplasau pe DN 17 din direcţia Poiana Stampei spre Dorna Candrenilor, au observat un autotractor cu remorca încărcat cu buşteni, iar la solicitarea lucrătorilor D.R.D.P. Iaşi, poliţiştii rutieri au pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, oprind legal autovehiculul în trafic, pe partea dreapta a carosabilului”, ne-a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.


Autotractorul cu remorcă înmatriculat în judeţul Bistriţa-Năsăud era condus de Dumitru G., în vârstă de 27 ani din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud. Acesta le-a arătat oamenilor legii avizul de însoţire, certificatele de înmatriculare, o copie după actul de identitate şi permisul de conducere.


„A declarat că documentele prezentate în xerocopie nu le are asupra sa, iar autotractorul si remorca aparţin unei societăţi comerciale din Anieş, judeţul Bistriţa Năsăud”, a mai spus Gabriel Panţiru.


Când poliţiştii i-au indicat conducătorului auto să se deplaseze în zona în care se afla cântarul auto, acesta a încercat să convingă poliţiştii să îi lase să plece, deoarece mai are 200 metri şi intră în depozitul firmei de material lemnos unde trebuia să ducă încărcătura.


„Fiind refuzat ferm, s-a pus în mişcare şi a însoţit cu autotrenul echipajul de poliţie rutieră, însă aceştia au observat că cel în cauză semnalizează dreapta cu intenţia de a intra în depozit şi a se sustrage controlului rutier”, a mai spus putătorul de cuvânt.


După ce echipajul rutier a oprit în apropierea intrării în depozit, cei doi poliţişti au coborât din autospecială şi au încercat să-l oprească pe şofer.

„Acesta a venit cu autotrenul în forţă şi a virat brusc dreapta, încercând să împingă unul dintre poliţişti, moment în care celălalt poliţist a scos pistolul pentru a face somaţie legală. Conducătorul auto a oprit autotrenul şi s-a conformat indicaţiilor poliţiştilor, conducând autotrenul în zona în care era aşteptat de lucrătorii D.R.D.P. Iaşi”, a relatat inspectorul Panţiru.


Potrivit aceleaşi surse, conducătorul auto a coborât din maşina, a încuiat-o cu cheia şi a fugit. „Unul dintre poliţiştii i-a tăiat calea pentru a-l opri, moment în care Dumitru G. l-a lovit intenţionat cu cotul în umăr şi piept, poliţistul câzând lângă carosabil, după care a fugit în zona depozitului, unde i s-a pierdut urma”, a conchis poliţistul.


Poliţistul necesită pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale cu pierderea consecutivă a capacitaţii de muncă pe această perioadă.


În concluzie şoferul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei vor continua cercetările în acest caz.

Conducătorul auto G. Dumitru a fost sancţionat de către lucrătorii D.R.D.P. Iaşi pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire cu amenda în valoare totala de 15.000 lei. De asemenea, firma bistriţeană a fost sancţionată cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru efectuarea transportului de mărfuri care nu sunt indivizibile cu depăşirea maselor maxim admise.


Pe linie rutieră, Dumitru G. a fost sancţionat în lipsă cu amenda în valoare de 600 lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioada de 30 zile.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite