Suceava: Un bărbat din Siret a încercat să treacă vama cu ţigări de contrabandă ascunse în trusa de scule

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din lcoalitatea Siret, a fost amendat de poliţiştii de frontieră  pentru că a încercat să-i păcălească ascunzând 350 de pachete de ţigări în trusa cu scule şi cea medicală.

„În  ziua de 22 martie la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca  „Renault ”,cetăţeanul român Cătălin R., în vârstă de 38 de ani”, a declarat Sasu Ovisiu, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

În urma verificării amănunţite efectuate de poliţiştii şi lucrătorii vamali,  asupra persoanei, bagajelor şi mijlocului de transport, s-au găsit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub bancheta din spate, în locul destinat trusei de scule şi trusei medicale, cantitatea de 350 pachete de ţigări  marca „Pall Mall Slim”de provenienţă ucraineană.

Bunurile, în valoare de 1.595 lei,  au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite