Suceava: Un autocar cu 40 de călători a intrat într-un parapet din cauza ninsorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o curbă la stânga,şoferul a acroşat cu partea laterală dreapta a autocarului, zidul de protecţie al versantului din dreapta, după care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecţie al drumului din partea stângă.

Aproximativ 40 de călători care se aflau în autocarul care tranzita judeţul Suceava, prin localitatea Iacobeni, au tras o sperietură zdravănă ieri, în jurul prânzului, după ce şoferul a acroşat un parapet de pe marginea drumului din cauza ninsorii abundente.

Potrivit poliţiştilor, şoferul ar fi pierdut controlul volanului pătrunzând pe contrasens şi izbindu-se în parapedul de pe partea stângă din sensul de mers. Din fericire, niciun călător nu a păţit nimic grav, doar o tânără de 17 ani din Bistriţa a suferit contuzii minore. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, însă nu era băut.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite