Suceava: Locomotiva trenului Botoșani-Timișoara a luat foc pe traseu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locomotiva a luat foc
Locomotiva a luat foc

Pompierii au plecat cu două autospeciale să stingă focul izbucnit în locomotivă

UPDATE, ora 19.35: Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit la sala motoarelor. Mecanicul a avut timp să despartă locomotiva de vagoane la o distanță de 500 de metri, lângă o porțiune de câmp drept, pentru ca pompierii să poată ajunge să stingă focul. Incidentul nu a încurcat traficul de pe nici un drum public.

UPDATE, ora 19.15.00: Este vorba de 30 de pasageri care se aflau în primele vagoane în momentul în care locomotiva a luat foc. Nu a fost nimeni rănit, atât conductorul cât și ajutoarele lui au scăpat fără arsuri. Reprezentanții CFR spun că trenul va avea întârzieri de două-trei ore.

UPDATE, ora 19.00: "Incendiul a fost stins, încă nu se știe exact de la ce a izbucnit, urmează să se facă ancheta. Călătorii au urcat în vagoane pentru că CFR a trimis o altă locomotivă din Verești pentru a se putea continua drumul", a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situațiilor de Urgență, Suceava.

Zeci de pasageri care s-au urcat în acceleratul de Botoșani în seara aceasta nu vor ajunge la destinație la ora inscripționată pe bilet.

Locomotiva a luat foc pe traseu și s-a oprit în plin câmp între localitățile Dumbrăveni și Bucecea.

Acceleratul trebuia să ajungă la primele ore ale dimineții la Timișoara. Toți pasagerii au fost evacuați iar din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit din cauza unei scântei.


Vom reveni cu amununte!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite