Suceava: Supravieţuitorul carnagiului de la Berchişeşti este în afara oricărui pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supravieţuitorul accidentului de la Berchişeşti a fost internat la terapie intensivă
Supravieţuitorul accidentului de la Berchişeşti a fost internat la terapie intensivă

Andrei Buta, bărbatul în vârstă de 30 ani, singurul supravieţuitor al accidentului de la Berchişeşti unde au murit patru tineri ieri în jurul orei 16.30, a fost operat şi acum este în afara oricărui pericol.

Andrei Buta se afla pe bancheta din spate a maşinii care s-a izbit ieri după amiază în copacul de pe marginea drumul naţional din dreptul localităţii Berchişeşti. În aceeaşi maşină se mai aflau încă patru persoane Ciprian Ilisei, şoferul autoturismului, în vârstă de 28 de ani, Adi Ilisei, Ionuţ Ailenei şi Miluţ Ailenei, toţii rude cu şoferul, toţi din satul Brăieşti, comuna Cornu Luncii. Din nefericire violenţa impactului dintre autoturism şi copac a dus la decesul celorlalţi patru pasageri ai maşinii.
 
„Pacientul se află la terapie intensivă pentru a se recupera după operaţia suferită ieri după amiază. Acesta a avut o intervenţie chirurgicală pentru fractură de gambă deschisă. Acum se simte bine şi este conştiente, în afara oricărui pericol”, a declara Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou”.

Accidentul soldat cu patru victime decedate şi una încarcerată a avut loc ieri în jurul orei 16.30 pe DN2 în dreptul localităţii Berchişeşti. „Cauza accidenteului este viteza excesivă şi neadaptarea acesteia la condiţiile de drum. Maşina a ieşit de pe sensul de mers  şi s-a izbit într-un copac, iar în urma accidentului au murit patru oameni" , a declarat Gabriel Panţîru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava. Maşina implicată în sângerosul accident de la Berchişeşti este un Audi A3, din care nu a mai rămas mare lucru.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite