Suceava: Sucevenii refuză în masă să-şi asigure locuinţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din aproape 700.000 de locuitori, câţi sunt în judeţ, doar 1.200 şi-au plătit poliţa împotriva calamităţilor naturale. La plată sunt puse şi casele făcute din chirpici.

Toţi sucevenii care au case cu acte în regulă sunt obligaţi prin lege să plătească până la sfârşitul anului poliţa de asigurare a locuinţelor, care este cuprinsă între 50 şi 100 de euro.


Chiar şi cei care trăiesc într-un bordei din chirpici trebuie să plătească în cele patru luni rămase suma de 42 de lei, echivalentul a 10 euro. În caz contrar, sunt pasibili de amenzi de 500 de lei.


Legea a intrat în vigoare de pe data de 15 iulie, iar până în prezent doar 1.200 de suceveni şi-au plătit poliţa la fimele de asigurare, din cei 690.941 de locuitori ai judeţului.  Cei mai mulţi, respectiv 460.857 de locuitori, sunt din mediul rural şi au în general case din lemn, cărămidă nearsă şi chirpici.

„Pentru casele cu o rezistenţă de beton armat sau din lemn masiv, poliţa este de 20 de euro, la celelalte este de 10. Poliţa poate creşte în funcţie de valoarea locuinţei. În cazul unei locuinţe evaluate la 100.000 de euro, poliţa poate ajunge la 200 de euro pe an. În caz de calamităţi naturale, despăgubirile sunt cuprinse între 10.000 şi 50.000 de euro“, spune Mihai Diaconu, agent.


„Statul vrea să facă bani din amenzi“


Sucevenii sunt revoltaţi de taxele pe care trebuie să le plătească. „De fapt, statul vrea să atragă bani la buget din amenzi, deoarece mulţi nu ştiu, nu vor, ori nu au şi nu reuşesc să plătească până în decembrie poliţa“, a spus Vlad Rotaru, comerciant.


Potrivit legii, amenzile sunt date de către Primăria Sucevei. Din valoarea asigurărilor, 40% merge la bugetul de stat, 40% către bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi 20% la bugetul local.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite