Suceava: Specializările liceelor nu satisfac cerinţele de pe piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru anul şcolar viitor au fost aprobate 320 de clase a IX-a, iar, ca noutate, viitorii liceeni vor putea opta pentru subspecializarea jurnalism, la profilul filologie.

Ministerul Educaţiei a aprobat, la finalul lunii trecute, planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2011-2012 al judeţului Suceava. Potrivit Inspectoratului Şcolar al Judeţului (IŞJ) Suceava, în cele 431 unităţi de învăţământ preşcolar vor fi cuprinşi 24.344 de copii. În învăţământul primar vor fi încluşi 31.546, iar la gimnaziu 32.397. Pentru învăţământul liceal, la zi au fost aprobate 320 clase a IX-a, pentru 9.600 elevi, la seral cinci clase, pentru 150 elevi, şi 16 clase la frecvenţă redusă, cu 480 elevi.

Diferenţe faţă de propunerile IŞJ se înregistrează la învăţământul special şi la învăţământul gimnazial de artă şi sportiv, unde cifrele aprobate au fost stabilite la nivelul celor care funcţionează în anul şcolar curent“, a declarat Petru Carcalete, inspectorul general al IŞJ Suceava, precizând că solicitase circa 100 locuri în plus, în domeniile menţionate.

În ceea ce priveşte specializările puse la dispoziţia viitorilor liceeni, singura noutate o reprezintă subspecializarea jurnalism, profilul filologie, la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret“ Suceava.

Discrepanţe între specializări şi piaţa muncii

În ultimii ani, doar câteva unităţi şcolare au luat iniţiativa de a introduce noi specializări în planul de şcolarizare, însă elevii nu au fost foarte receptivi. Astfel, tentativa de anul trecut de a introduce învăţământ gimnazial la Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ Suceava a fost un eşec, iar nou-înfiinţata specializare a Colegiului de Artă Suceava, cea de patrimoniu cultural, a atras candidaţi doar pentru jumătate din locurile scoase la admitere. Pe de altă parte, în zonele în care piaţa muncii are nevoie de forţă de muncă într-un anumit domeniu liceele nu-şi permit înfiinţarea specializărilor respective din cauza lipsei dotărilor.

Spre exemplu, la Rădăuţi există fabrici mari în domeniul prelucrării lemnului. Specializările solicitate de ei, din păcate, nu există în zonă. Toate clasele de industrializarea lemnului au fost comasate în municipiul Suceava, pentru că aici erau marile fabrici. Liceele din zona Rădăuţi nu  au dotare pentru industria lemnului, deci apare o discrepanţă între cererea de pe piaţa muncii şi ce putem noi oferi“, a explicat inspectorul general Petru Carcalete. 

Printre specializările cele mai îndrăgite de liceeni se numără matematică-informatică, filologie şi servicii, iar pe filiera tehnologică cei mai mulţi optează pentru mecanică. „Fratele meu este mecanic şi are salariu mare. Am decis să dau şi eu admitere la liceu la specializarea aceasta pentru că mă pot angaja apoi la firma la care lucrează el şi voi câştiga bine“, ne-a spus Gabriel Şpac, elev în clasa a VIII-a.

Citește și: Liceenii Sucevei, vânaţi de marile universităţi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite